Politică

Liderul PSD Cluj, deputatul Horia Nasra: “Politica struţului în Consiliul Judeţean Cluj: Se preface că nu sunt probleme şi târăşte instituţia în scandaluri personale!”

Liderul PSD Cluj deputatul Horia Nasra îl acuză pe Alin Tişe că a transformat instituţia Consiliului Judeţean Cluj în talciocul răfuielilor personale. În loc să rezolve problemele clujenilor, fuge la tribunal şi inventează conflicte imaginare cu directorii din subordinea sa, care spre surpriza tuturor au supravieţuit atât sub liderii PNL, Marius Nicoară, apoi Horea Uioreanu, cât şi sub cei din PDL, spune social democratul clujean.

„Alin Tişe a ajuns să se laude triumfător cu procesele contra directorilor din subordinea sa în loc să explice: De ce Centrul de Management Integrat al Deşeurilor nu este finalizat? De ce nu a construit TETAROM IV şi TETAROM V aşa cum a promis? De ce blochează şi proiectul TETAPOLIS? De ce majoritatea drumurilor sunt la fel de proaste ca în primul său mandat de preşedinte? De ce Spitalul Clinic de Urgenţă de Copii este doar un proiect pe hârtie? De ce extinderea pistei Aeroportului la 3.500 metri este amânată? De ce instituţia a fost incapabilă să gestioneze un proiect prin care se introduce apă în mai multe comune clujene?

Răspunsul este unul singur: Pentru că în Consiliul Judeţean Cluj, Executivul practică politica struţului, se preface că nu sunt probleme şi târăşte instituţia în scandaluri personale!,” a declarat deputatul Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter