Politică

Cozi la semnături în centrul Clujului pentru iniţiativa „Fără penali în funcții publice”

Reprezentanţii USR Cluj au iniţiat săptămâna trecută o campanie care îi vizează pe politicienii cu condamnări.

Sâmbătă, 31 Martie 2018, inițiativa cetățenească de modificare a Constituției „Fără Penali în funcţii publice” a fost lansată și la Cluj-Napoca.

Pe Bulevardul Eroilor, membri și simpatizanți ai USR alături de reprezentanți ai societății civile au amplasat un cort unde clujenii au putut să semneze pentru proiectul ce prevede includerea în Constituție a unui articol care să interzică persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate să nu mai poată ocupa funcții în administrația publică:


“Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnări." , spune textul care urmează a fi introdus în Constituția României conform propunerii. 

În primele două zile s-au strâns 1821 de semnături la cortul de la Clopot, pe Eroilor. Strângerea semnăturilor va continua până în toamnă, iar acest ritm trebuie menținut pentru a strânge toate cele 500 000 de semnături în timp util.  Oricine poate ajuta la strângerea celor 500.000 de semnături necesare inițiativei cetățenești „Fără Penali în funcții publice”, spun reprezentanţii USR Cluj.

“După multe atacuri la adresa independenței Justiției, societatea civilă din România își cere dreptul la o clasă politică integră și performantă, exprimându-și dorința de a bloca prin Constituție accesul în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României al cetățenilor condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării”, spuneau, la momentul iniţierii campaniei, reprezentanţii USR Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter