Politică

Ce promit politicienii. Primarul de la Huedin vrea trafic relaxat şi spital “în trend”.

Primarul Huedinului Mircea Moroşan îşi doreşte pentru locuitorii oraşului un trafic relaxat şi readuce în discuţie câteva proiecte mai vechi, foarte importante de altfel, dar uitate însă de toată lumea.

Ce promit politicienii. Primarul de la Huedin vrea trafic relaxat şi spital “în trend”. Ce promit politicienii. Primarul de la Huedin vrea trafic relaxat şi spital “în trend”.

Monitorul de Cluj îşi propune să afle care sunt priorităţile politicienilor clujeni pentru următoarele luni, fie că sunt reprezentanţi în Legislativul României sau în forurile administrative locale. Rămâne de văzut în ce măsură se vor şi ţine de cuvânt şi câte din promisiunile lor se vor concretiza.

Trafic fluent, parcări, gaz şi un spital “în trend” sunt principalele priorităţi ale Huedinului spune primarul Mircea Moroşan.


“E foarte împortant pentru orăşelul nostru să avem un trafic mai fluent. Am avut un proiect foarte frumos, pe bani europeni, dar statul nu a fost în stare să ne dea un milion de euro. Proiectul este de 21 de milioane de euro, iar statul trebuia să pună 5%. Tot am aşteptat, dar am văzut că nu se întâmplă nimic. Din punctul nostru de vedere totul este finalizat, numai că nu s-a găsit oportunitatea de a aloca această sumă de bani.

Atunci am decis să facem un sistem de semaforizare a oraşului pentru că Huedinul e greu de traversat din punctul de vedere al traficului.


De asemenea, vrem să punem o presiune pe Parlamentul României în privinţa unui alt proiect. Avem un proiect depus de trei ani- introducerea gazului în Huedin. Este făcut, este vizat de toate organismele necesare şi zace pentru că trebuie să se facă o licitaţie publică care nu se mai face din tot felul de motive.

Ar fi prioritar totodată un proiect de sistematizare a oraşului în sensul că vom face 300-400 de parcări noi ca să devenim un oraş civilizat. E un cerc vicios aici. Eu vreau să îi amendez (n.red pe şoferi), iar ei mă întreabă unde pot oferi parcări. O să le fac parcări, la 400 de metri de centru, vor putea să vină pe jos, nu să intre cu maşina în magazin…”, spune primarul.  


Moroşan vorbeşte totodată de două proiecte europene.

“De asemenea, am două proiecte pe care trebuie să le duc la capăt. Amândouă vizează Spitalul Orăşenesc Huedin. Unul vizează modernizarea cu aparatură a spitalului şi al doilea -refacerea sistemului termic.  De asemenea, avem o clădire mai veche pe care vrem să o modernizăm. Dacă nu apăsăm pedala pentru a fi în pas cu evoluţia lucrurilor, s-ar putea să ne desfiinţeze. Cine ştie, vor face (n.red guvernanţii) spital regional şi vor spune că la noi nu este în regulă spitalul.  


Mai am un proiect aprobat de Guvernul României care vizează o finalizare a asfaltării întregului oraş,  a unei zone rurale din oraş care este Cetatea veche, un fel de stradă a noastră”, mai spune acesta.   

abonare newsletter