Politică

Un deputat clujean sesizează ANI cu privire la declaraţiile de avere ale lui Liviu Dragnea

Sesizarea a fost depusă "ca urmare a investigaţiilor jurnalistice din ultima perioadă”.

Un deputat clujean sesizează ANI cu privire la declaraţiile de avere ale lui Liviu Dragnea Un deputat clujean sesizează ANI cu privire la declaraţiile de avere ale lui Liviu Dragnea

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a sesizat, miercuri, Agenţia Naţională de Integritate cu privire la declaraţiile de avere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea, informează un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului, sesizarea a fost depusă "ca urmare a investigaţiilor jurnalistice din ultima perioadă care au scos la iveală că Liviu Dragnea, al treilea om în statul român, ar fi posesorul unei averi considerabile care nu se regăseşte în nici una din declaraţiile sale de avere sau interese depuse de-a lungul anilor în care a ocupat funcţii de înaltă demnitate publică."


Pasionat de vacanţe exotice

“Din presă înțelegem că domnul Liviu Dragnea este pasionat de vacanțe exotice, mai ales în Brazilia. E limpede că salariile domniei sale obținute ca angajat al unor instituții publice nu îi permit stilul de viață pe care îl duce și cred că este de datoria Agenției Naționale de Integritate să clarifice dacă între averea dobândită pe parcursul exercitării funcției și veniturile realizate în aceeași perioadă există o diferență vădită, care nu poate fi justificată și să sesizeze instanța competentă pentru stabilirea părții de avere dobândită sau a bunului determinat dobândit cu caracter nejustificat și să solicite confiscarea acesteia de la domnul Liviu Dragnea, condamnat penal pentru fapte asimilate celor de corupție, actualmente, președinte al Camerei Deputaților", spune Ungureanu.

Deputatul consideră că simpla suspiciune ce planează asupra unui înalt demnitar al statului român poate provoca daune considerabile atât asupra instituțiilor pe care acesta le reprezintă, cât și asupra propriei sale activități profesionale.


Sub semnul întrebării

Din munca jurnaliștilor de investigații rezultă faptul că una dintre proprietățile și anexele care nu ar fi procurate din veniturile legale realizate de Liviu Dragnea în calitate de șef al unor instituții publice,se află în municipiul Alexandria, mai subliniază Ungureanu.

“Pe terenul de peste 7.000 de metri pătrați din centrul orașului este construită o vilă enormă, o piscină de dimensiuni considerabile și un teren de tenis.


Terenul și facilitățile de pe el nu apar în declarațiile de avere și interese ale domnului Liviu Dragnea, motiv pentru care ar trebui să fie clarificată de către Agenție proveniența resurselor din care acesta a achiziționat terenul și  imobilul împreună cu anexele. Tot din Alexandria vine și sesizarea legată de implicarea lui Liviu Dragnea în societatea comercială TelDrum.

După cum bine se știe, această societate este o fostă regie autonomă aflată în proprietatea Consiliului Județean Teleroman în perioada în care Liviu Dragnea era președinte al acestei instituții.


Odată privatizată, TelDrum a devenit o foarte prosperă societate comercială, care a încasat sute de milioane de euro din contracte cu statul român. Din păcate, există suspiciunea că deținătorul acțiunilor la purtător ar fi chiar Liviu Dragnea, ceea ce ar fi foarte grav deoarece ar putea pune sub semnul semnul întrebării legalitatea modului în care această societate a obținut contractele cu entități administrative conduse direct sau prin interpuși de Liviu Dragnea”, mai spune Ungureanu.

Vă reamintim, deputatul USR Emanuel Ungureanu a mai depus la începutul lunii iulie o sesizare către procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, prin care cerea o investigaţie care să lămurească afacerile suspecte ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.


 

abonare newsletter