Politică

Comisia juridică din Senat a REVENIT asupra amendamentului privind GRAŢIEREA pedepselor pentru corupţie şi l-a respins

Membrii Comisiei juridice din Senat au revenit joi asupra amendamentului privind graţierea pedepselor pentru corupţie, 5 senatori votând pentru respingerea acestuia, în timp ce patru senatori ai PSD şi ALDE s-au abţinut.

Comisia juridică din Senat a REVENIT asupra amendamentului privind GRAŢIEREA pedepselor pentru corupţie  sursa foto obiectiv.info Comisia juridică din Senat a REVENIT asupra amendamentului privind GRAŢIEREA pedepselor pentru corupţie sursa foto obiectiv.info

”În raport cu împrejurarea că avem totuşi prinse şi neexceptate infracţiunile de corupţie despre care am discutat ieri, în raport şi de declaraţiile făcute de liderii PSD, în speţă de preşedintele partidului şi de premier, membrii comisiei din partea PNL şi USR vă propun să revenim asupra votului de ieri în ceea ce priveşte infracţiunile de corupţie, să le includem în categoria excepţiei de la graţiere”, a solicitat Daniel Fenechiu, potrivit Mediafax.

El a mai spus că argumentele ţin de soluţia diferită faţă de infracţiunile din Legea 78/2000 şi de declaraţiile publice ale PSD.


”Lucrurile trebuie reglementate în mod uniform, iar pe de altă parte este foarte bine ca să avem o poziţie clară şi unitară a PSD în legătură cu infracţiunile de corupţie, pentru că dacă parlamentarii PSD sunt de acord respectăm acest lucru, însă în raport cu declaraţiile liderului PSD credem că e binevenită această propunere a noastră”, a adăugat senatorul PNL.

Ultimele Stiri
abonare newsletter