Politică

PSD a strâns anul trecut peste 16 milioane de lei din cotizaţii, donaţii şi chirii

PSD a obţinut anul trecut, din cotizaţii, aproape 15 milioane de lei, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial, iar din donaţiile care au depăşit baremul de 10 salarii minime pe economie, încă 800.000 de lei, la care se adaugă peste 360.000 de lei, bani din activităţi comerciale şi chirii.

PSD a strâns anul trecut peste 16 milioane de lei din cotizaţii, donaţii şi chirii PSD a strâns anul trecut peste 16 milioane de lei din cotizaţii, donaţii şi chirii

Membrii PSD au plătit, în 2016, cotizaţii în valoare de 14.932.814 lei, potrivit informaţiilor publicate în Monitorul Oficial, scrie Mediafax..

Din cele aproximativ 15 milioane de lei, 1.663.595 este suma cotizaţiilor care, însumate pe fiecare membru PSD, depăşesc baremul a zece salarii minime brute pe economie. Conform prevederilor legale, partidele au obligaţia de a publica şi lista membrilor de partid care au plătit în anul fiscal precedent cotizaţii a căror valoare însumată depăşeşte 10 salarii minime brute pe ţară. Pe această listă sunt trecuţi, printre alţii, senatorul Cornel-Cristian Resmeriţă (56.500 lei) şi deputaţii Laurenţiu Nistor (56.800 lei), Natalia Intotero (55.800 lei) şi Ilie Toma (50.000). Un alt deputat de Hunedoara, Petru-Sorin Marica a plătit cotizaţii care însumează 20.000 de lei.


În lista publicată în Monitorul Oficial apar şi europarlamentari care au cotizat peste baremul a zece salarii minime. Astfel, Daciana Sârbu, soţia fostului preşedinte al PSD Victor Ponta, a plătit cotizaţii în valoare de 50.000 de lei. Ea este urmată de Claudia Ţapardel, cu 44.325 de lei, de Andi Cristea, cu 36.500 de lei, şi de Emilian Pavel, cu 36.300 de lei.

Veniturile PSD au fost completat în 2016 de donaţii, legea prevăzând ca partidul să publice în Monitorul Oficial doar donaţiile care depăşesc baremul a zece salarii minime brute pe economie. La acest capitol, PSD a strâns 569.845 de lei. Donaţia cea mai mare a fost primită din partea actualului primar al Sectorului 5 al Capitalei, Daniel Florea, cu o donaţie de 140.050 de lei. Locul al doilea ca nivel al donaţiei, cu 60.000 de lei, îi revine lui Liviu Gheorghiţă Goncea.


Legea nu prevede şi publicarea datelor privind donaţiile care nu depăşesc baremul a zece salarii minime brute pe economie.

PSD a obţinut şi donaţii din partea unor firme, acestea ajungând la un total de 225.900 de lei. Cea mai mare sumă, 80.000 de lei, a fost dată de Leading Construct SRL din Timiş. Actualul edil al Sectorului 5 al Capitalei, Daniel Florea, a donat şi 40.000 de lei prin firma sa de avocatură.


Veniturile PSD au fost completate din alte venituri, respectiv din închirierea unor sedii pentru birourile parlamentare sau pentru desfăşurarea unor conferinţe sau acţiuni socio-culturale, ori din emiterea de carnete/legitimaţii de membru de partid. La acest capitol suma strânsă s-a ridicat la 368.431, 89 lei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter