Politică

UPDATE ALEGERILE PREZIDENŢIALE DIN FRANŢA, un test major pentru populism şi Uniunea Europeană. Aproape 47 milioane de votanţi, aşteptaţi duminică la urne.

Alegătorii francezi au început duminică să voteze în primul tur al scrutinului prezidenţial, considerat drept un test major pentru populism şi viitorul Uniunii Europeane, scrie The Associated Press.

ALEGERILE PREZIDENŢIALE DIN FRANŢA, un test major pentru populism şi Uniunea Europeană. Aproape 47 milioane de votanţi, aşteptaţi duminică la urne. ALEGERILE PREZIDENŢIALE DIN FRANŢA, un test major pentru populism şi Uniunea Europeană. Aproape 47 milioane de votanţi, aşteptaţi duminică la urne.

UPDATE

Ce au spus cifrele despre turul al doilea

Un institut francez de sondare a opiniei publice îl plasa, până la închiderea ediţiei, pe primul loc pe Emmanuel Macron cu 24-25% din voturi, cu mult în fața radicalului de stânga Jean-Luc Mélenchon și a candidatei Frontului Național (FN, extrema dreaptă), Marine Le Pen, care au obținut în jur de 20%, departajați de câteva zecimi de punct, potrivit Agerpres.


Candidatul dreptei François Fillon se afla pe locul al patrulea, cu 18% din voturi.

Un alt exit-poll îl arăta clar pe primul loc pe Emmanuel Macron, urmat de Marine Le Pen. Pentru poziția a treia, lupta se decide între Jean-Luc Mélenchon și François Fillon.


Un alt sondaj de opinie anunțăa că în frunte se află Emmanuel Macron și Marine Le Pen fără alte comentarii.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------


Sondajele de opinie indică o cursă strânsă între primii patru candidaţi astfel că rezultatul acestui prim tur de scrutin este extrem de imprevizibil.

Accederea euroscepticilor Jean-Luc Melenchon (extremă-stânga) sau Marine Le Pen (extremă-dreapta) în turul al doilea ar reprezenta o victorie importantă pentru valul de populism care l-a propulsat pe Donald Trump la Casa Albă şi a făcut posibil procesul de Brexit.


Pe de altă parte, victoria lui Emmanuel Macron, candidatul organizaţiei civice În Mişcare! (En marche!, liberal-socială), sau a lui François Fillon, candidatul formaţiunii Republicanii (centru-dreapta), ar reprezenta o dovadă clară a angajamentului Franţei faţă de Uniunea Europeană.

Cei aproximativ 1,3 milioane de francezii din mai multe ţări şi teritorii franceze de peste mări de pe continentul american şi Oceania au votat încă de sâmbătă pentru ca opţiunea lor să nu fie influenţată de primele rezultate anunţate după închiderea urnelor din Franţa continentală.


Cetăţenii francezi din România îşi aleg preşedintele

Cetăţenii francezi aflaţi pe teritoriul României îşi pot exprima votul pentru alegerea viitorului preşedinte al Franţei, la una dintre cele trei secţii de votare deschise duminică, de la ora 8, informează Ambasada Franţei în România.

Cetăţenii francezi îşi pot exprima votul la una dintre cele trei secţii de votare de pe teritoriul României. Astfel, de la ora 8, până la ora 19, urnele vor fi deschise la sediul Ambasadei Franţei în România, din Bucureşti, la Institutul francez din Cluj, sau la Institutul francez din Iaşi.

Votul se poate exprima în baza buletinului de identitate sau a paşaportului, informează Ambasada Franţei în România.

Aproape 47 milioane de votanţi, aşteptaţi duminică la urne pentru a alege noul preşedinte al Franţei

Aproape 47 milioane de francezi cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne, duminică, în primul tur al scrutinului prezidenţial, după o campanie dominată de scandaluri şi discuţii despre imigraţie, viitorul Franţei în Uniunea Europeană şi terorism.

Alegătorii vor avea ocazia să-şi exprime opţiunea în cele peste 66.546 de secţii deschise în Franţa şi în străinătate.

Secţiile de vot s-au deschis la ora locală 8.00 (9.00 ora României), urmând să se închidă la ora locală 19.00 (20.00 ora României). La Paris şi în alte oraşe mari, alegătorii îşi vor putea exprima susţinerea pentru candidaţii înscrişi în cursa electorală până la ora 20.00 (21.00 ora României).

Rezultatele primelor exit-polluri sunt aşteptate imediat după închiderea urnelor.

Unsprezece candidaţi s-au înscris în cursa pentru Palatul Elysee, însă doar cinci dintre aceştia au şanse reale să ajungă în turul al doilea, sondajele indicând că cel mai probabil niciun candidat nu va reuşi să obţină victoria din primul tur.

Francois Hollande este primul preşedinte în funcţie din istoria modernă a Franţei care nu candidează pentru un al doilea mandat, din cauza popularităţii scăzute.

Cele mai recente sondaje arată că peste o treime din alegători nu sunt decişi cu cine vor vota în primul tur, iar rata de absenteism se estimează că se va ridica la aproximativ 29%, un nivel neobişnuit de ridicat pentru Franţa.

Cu doi dintre cei cinci candidaţi principali reprezentând extremele pe eşichierul politic, scrutinul prezidenţial din Franţa este considerat crucial pentru viitorul Uniunii Europene.

Scrutinul are loc în contextul unui atac terorist petrecut recent la Paris şi care ar putea avea efecte majore asupra rezultatului alegerilor.

Autorităţile franceze au anunţat măsuri sporite de securitate, cu aproximativ 50.000 de membri ai forţelor de ordine mobilizaţi pentru a asigura siguranţa publică.

Emmanuel Macron, candidatul organizaţiei civice În Mişcare! (En marche!, liberal-socială), este creditat cu 24% din intenţiile de vot, înaintea primului tur al scrutinului prezidenţial din Franţa, fiind urmat de populista Marine Le Pen, liderul Frontului Naţional, care va fi învinsă categoric în turul doi. Potrivit unui sondaj Ifop-Fiducial comandat de Paris Match şi Sud Radio, Emmanuel Macron, liderul organizaţiei civice În Mişcare! (En marche!, liberal-socială), va fi votat de 24% dintre cetăţenii francezi în primul tur de scrutin. Marine Le Pen, liderul formaţiunii populiste Frontul Naţional (extremă-dreapta), este creditată cu 22,5% (cu 1,5% mai puţin decât săptămâna trecută), în timp ce François Fillon, candidatul formaţiunii Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP, centru-dreapta), are o susţinere electorală de 19,5%. Jean-Luc Mélenchon, candidatul mişcării civice France Insoumise (Franţa Nesupusă, extremă-stânga), ar primi 18,5% din voturi, iar socialistul Benoît Hamon este creditat cu doar 7%.

În turul doi de scrutin al alegerilor prezidenţiale, programat pe 7 mai, raportul Emmanuel Macron / Marine Le Pen va fi 61%-39%, în timp ce François Fillon ar obţine un scor de 57%-43% în faţa lui Marine Le Pen. În cazul unui duel Emmanuel Macron / François Fillon, primul s-ar impune cu 65% la 35%, potrivit unui sondaj efectuat de Institutul Elabe.  Mediafax

Ultimele Stiri
abonare newsletter