Politică

PSD Cluj îşi ţine liderii “în braţe”

Social democraţii clujeni îşi susţin liderii şi reprezentanţii în Guvern. Mai mult, aceştia strâng semnături de susţinere şi de la simpatizanţii PSD.

Social democraţii clujeni au adoptat miercuri, în cadrul ședinței Biroului Permanent Județean, în unanimitate două rezoluții: de susținere a președintelui PSD Liviu Dragnea și a Guvernului Sorin Grindeanu.

Adoptarea acestora vine în contextul protestelor şi tensiunilor sociale din ultimele săptămâni, dar şi pe fondul tensiunilor din partid.


Rezoluţii în toate filialele

O astfel de iniţiativă a avut fiecare organizaţie judeţeană a partidului, iar potrivit unor surse, acum se strâng semnături de susţinere a guvernului nu doar de la membri PSD ci şi de la simpatizanţi.

“Rezoluțiile au fost adoptate cu unanimitate de voturi, având în vedere  cele două campanii electorale conduse de către președintele Liviu  Dragnea, din 2016, precum și programul de guvernare votat de români în  11 decembrie și asumat de președintele Liviu Dragnea.

Guvernul Grindeanu a respectat calendarul prezentat, mai mult de 30 de  măsuri propuse pentru trimestrul I fiind deja adoptate. Guvernul  alianței PSD — ALDE este legitimat de votul românilor din 11 decembrie  2016, validat de Parlamentul României și de Președintele statului, prin urmare cabinetul Sorin Grindeanu trebuie să continue să pună în practică  programul de guvernare”, spun pesediştii clujeni, într-un comunicat de presă.


Ruptură între Dragnea și Grindeanu?

În ultima vreme, în spaţiul public s-a vorbit despre existenţa unor tensiuni între premierul Sorin Grindeanu şi Liviu Dragnea. De altfel, zilele trecute, a avut loc o întâlnire Grindeanu – Ponta, pe fondul răcirii relaţiilor dintre liderul PSD şi primul ministru. HotNews.ro a scris că decizia abrogării ordonanţei 13 a fost luată unilateral de premierul Grindeanu, în ciuda opoziţiei manifestate de Dragnea şi Tariceanu. Ulterior,

Victor Ponta a spus că a avut o discuție politică despre problemele guvernării cu premierul Sorin Grindeanu și a negat că ar fi vorba despre tensiuni în partid.


Proteste în toată ţara, mai puţine procente pentru PSD

Faptul că PSD “s-a zgâlţâit” puţin în ultimele săptămâni, în urma protestelor, reiese şi din sondaje.

Un prim studiu independent realizat după protestele de stradă din ultimele 2 săptămâni arată o scădere puternică a intenției de vot a PSD. Un sondaj independent relevă că, dacă în următoarea perioadă ar avea loc alegeri, PSD ar obține 31% din voturile populației, PNL - 17%, USR - 7%, ALDE - 2%. Procentajul nehotărâților este de 41%. 


La întrebarea „Cine credeți că este principalul vinovat pentru actuala criză politică?” 52% din intervievați văd ca principal vinovat coaliția guvernamentală, 28% - președintele, iar 6% - clasa politică.

Vă reamintim, protestele în toată ţara au început în urmă cu două săptămâni, în “marţea neagră” când Guvernul Grindeanu a adoptat, seara târziu Ordonanţa 13 privind modificarea codurilor penale. De atunci protestatarii au ieşit în fiecare seară în marile oraşe din ţară şi nu numai scandând şi manifestând împotriva Guvernului Grindeanu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter