Politică

Cu ochii pe Putere, dar după Congres. Liberalii vor guvern din umbră.

Propunerea vicepreședintelui PNL Ovidiu Raețchi de a se forma un guvern din umbră a fost catalogată drept prematură de unii colegi din partid. În acelaşi timp, analiştii politici şi sociologii clujeni atrag atenţia că lansarea unei astfel de idei nu îşi are rostul înaintea congresului PNL, care oricum va aduce o conducere nouă.

Ideea unui guvern din umbră a fost lansată în Anglia şi s-a dovedit utilă atât pentru presă, cât şi pentru societatea civilă. În România însă, despre guverne din umbră s-a tot vorbit, mai puţin au devenit funcţionale.

Ioan Hosu: “E nevoie de figuri noi”

Interesant ar fi ca liberalii să anunţe o listă oficială pentru acest guvern, atrage atenţia politologul George Jiglău, ceea ce este puţin probabil acum, înainte de Congres.  


“În Anglia este foarte simplu, pentru că acolo s-a lansat această idee de pe vremea când erau numai două partide şi era foarte clar unul e la guvernare, unul e în opoziţie. La fel era şi pentru presă şi  pentru opinia publică. La noi, social democraţii au lansat primii această idee a unui guvern din umbră, prin 2004, după alegeri, dar nu am auzit niciodată să fie activă funcţional. Ideea este de a sancţiona activitatea guvernului, iar acest lucru nu are ce să strice. Orice formă de monitorizare este binevenită. Iar pentru PNL orice formă de opoziţie mai viguroasă nu are decât să îi ajute. Chiar ar fi util să aflăm nişte nume acum. Va fi interesant de văzut pe cine vor scoate în faţă. Mă cam îndoiesc că o să păstreze ca funcţională această idee, pentru că urmează congres în PNL şi poate noua conducere va propune un alt guvern din umbră”, a comentat George Jiglău.

Sociologul Ioan Hosu consideră că PNL ar trebui să pună pe această listă figuri noi, nu neapărat liberali de notorietate.


“Este o idee foarte bună, dar ar trebui să fie funcţională, să nu rămână doar la nivel declarativ. Un guvern din umbră ar trebui să vină cu lucruri concrete, nu doar cu declaraţii politice, cu figuri noi, nu neapărat cu liberali notorietate, dar care să aibă nişte competenţe la fel cum am văzut şi la tehnocraţi. Mulţi dintre aceştia nu erau foarte cunoscuţi opiniei publice, dar erau oameni cu competenţe şi validaţi în poziţiile lor. Ar fi normal să existe o astfel de structură dotată cu indivizi competenţi, care să argumenteze pro şi contra decizii care vor avea un impact destul de serios în societatea românească şi când e vorba de redistribuirea bogăţiei, a sărăciei, a bugetului. În lipsa unei astfel de structuri nu vom avea dezbatere pe politicile publice. Dacă opoziţia nu va organiza astfel de structuri, ele vor rămâne din nou în seama societăţii civile, care nu prea mai există pentru că e în Parlament acum”, a comentat şi Ioan Hosu.

Ce propun liberalii

Zilele trecute, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a propus, constituirea unui guvern PNL din umbră, care să monitorizeze activitatea Executivului condus de Sorin Grindeanu şi să sancţioneze ”derapajele guvernului Dragnea-Grindeanu”.


„PNL trebuie să folosească următoarea perioadă pentru a structura un guvern din umbră care să asigure o opoziţie argumentată la guvernul Dragnea-Grindeanu. Rezultatul de la alegerile parlamentare a demonstrat că discursul despre „restauraţia FSN” şi despre „baronul Dragnea” – deşi perfect întemeiat – nu mai este suficient singur. Cetăţenii le-au oferit încrederea celor din PSD în ciuda acestor riscuri, fiind dispuşi să accepte un program axat pe conceptul de Bună Guvernare chiar dacă el venea din partea unor condamnaţi penal cu probleme de credibilitate. Iată de ce nu mai putem rămâne doar la nivel retoric, este de datoria noastră să depunem şi un efort de ordin tehnic, prin care sa deconstruim utopiile economice promise de Liviu Dragnea. Un guvern din umbră al PNL funcţional chiar din luna februarie este absolut necesar”, a declarat Ovidiu Raeţchi, potrivit unui comunicat de presă remis.

Potrivit lui Raeţchi, este nevoie de specialişti cu discursuri aplicate pe domenii care să sancţioneze ”derapajele guvernului Dragnea-Grindeanu” şi care să urmărească în ce măsură programul de guvernare al PSD este aplicat şi care sunt efectele asupra României.


”PNL are la ora actuală numeroşi membri de partid competenţi şi integri care ar putea gestiona anumite domenii de specialitate. Îi nominalizez aici pe Ionuţ Stroe(externe), Florin Cîţu(finanţe), Pavel Popescu(sănătate), Raluca Turcan sau Radu Zlati(educaţie), Mugur Cozmanciuc (energie), Iulian Dumitrescu(economie), Ben-Oni Ardelean(afaceri europene), Mara Calista(tineret şi sport), Florin Roman(mediu), Adriana Săftoiu(muncă şi protecţie socială), Daniel Fenechiu sau Cătălin Predoiu(justiţie)- doar ca să dau câteva nume, dar lista poate continua”, a adăugat Raeţchi.

Ultimele Stiri
abonare newsletter