monitorulcj.ro Menu

Politică

Emanuel Ungureanu: „Este o ruşine ca un parlamentar să câştige mai bine decât un medic. Sunt împotriva oricărui privilegiu pentru aleşi”

Emanuel Ungureanu a câştigat un mandat la Camera Deputaţilor

Liberalii au câştigat, cu emoţii, alegerile parlamentare în judeţul Cluj, cu 27,63 de procente obţinute la Camera Deputaţilor şi 27,99% la Senat, la mică distanţă de PSD, care a obţinut, 25,92% pentru Cameră şi 26,17% pentru Senat. Cele două partide au fost urmate de USR, care a obţinut 15,25% pentru Camera Deputaţilor şi 15,34% la Senat. Noua formaţiune politică îl va trimite în Camera Deputaţilor pe ONG-istul Emanuel Ungureanu, unul dintre parlamentarii “boboci” ai Clujului.

Emanuel Ungureanu este preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie Delia Grădinaru și se ocupă de zeci de copii și tineri care fac dializă. La alegerile de duminică, Ungureanu a câştigat primul său mandat de deputat în Parlamentul României.

Ungureanu şi-a stabilit ca prioritate încheierea unui pact cu toate partidele pentru alcătuirea unor legi în domeniul educaţiei şi sănătăţii.

„Primul lucru pe care o sa-l fac ca parlamentar este acela de a găsi colegi de la toate partidele, absolut toate partidele - fie că sunt la putere, fie că sunt în opoziţie- de bună calitate umană, să facem un pact pe nişte legi care să facă bine pentru două domenii cheie şi anume sănătate şi educaţie. Sunt absolut convins că toţi parlamentarii sunt îngrijoraţi de mizeria din spitale, de corupţia din fruntea acestor  instituţii (mă refer la cazul Malaxa şi câte altele mai sunt) şi de nivelul de salarizare a medicilor şi a cadrelor medicale, în general. Sunt absolut convins că noua generaţie de politicieni, poate nu toţi, dar o bună parte, vor să ne dăm mâna măcar pe aceste teme”, spune Ungureanu

Emanuel Ungureanu vrea să promoveze o nouă lege a transplantului şi atrage atenţia că este nefiresc ca sistemul de transplant să fie patronat de persoane cu probleme penale.

„În acest context în care voi găsi oameni care să susţină această platformă pentru sănătate, sper să promovez în primul rînd legea tranplantului, o nouă lege a transplantului pentru ca miile de pacienţi care au nevoie de un organ să ştie care sunt regulile de intrare pe lista de aşteptare. Cer demisia imediat- e primul lucru pe care îl cer- conducerii Agenşiei Naţionale de Transplant, pentru că în interiorul acestei structuri există o persoană condamnată penal.-Victor Zota. Este anormal ca activitatea de transplant să fie patronată de indivizi condamnaţi penal”, mai spune el.  

Mai mult, o altă problemă cu care se confruntă sistemul medical este salarizarea.  În acest sens, Ungureanu crede că este indecent ca un parlamentar să creadă că este mai important decât un medic.

„O altă prioritate este reformarea sistemului de salarizare din învăţământ. Este absolut nefiresc ca un parlamentar să câştige mai bine decât un medic sau un dascăl. Este absolut indecent să creadă parlamentarul că are o mai mare importanţă decât un medic. Este important, trebuie plătit şi trebuie să aibă toate condiţiile pentru o viaţă decentă, dar nu mai bine decât un doctor. Dezaprob total orice pensie specială şi privilegiu pentru un parlamentar, de fapt este un job ca oricare altul, trebuie să facem legi bune, acesta e job-ul nostru. Este o ruşine naţională să câştige un parlamentar mai mult decât un medic”, completează Emanuel Ungureanu.