Politică

Alina Gorghiu: “Pentru mine nu există alt gest decât cel al depunerii mandatului”

Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat luni că îşi va depune mandatul de la conducerea partidului, precizând că acest gest a fost anunţat şi de alţi lideri liberali.

"Am avut încă de ieri discuţii constante cu colegii mei de partid, cu liderii din teritoriu, cu conducerea centrală şi i-am informat că pentru mine nu există alt gest decât cel al depunerii mandatului. (...) Sunt şi alţi lideri din conducerea partidului care îşi asumă aceeaşi atitudine ca cea pe care v-am descris-o ulterior", a spus Gorghiu, într-o conferinţă de presă.

Ea a susţinut că PNL va face opoziţie.

"Cred că în continuare oferta PNL în ceea ce priveşte lista de candidaţi şi programul de guvernare a fost una bună, însă votul covârşitor s-a dus înspre PSD. Daţi-mi voie să recunosc victoria PSD. Au un program de guvernare care presupune multe promisiuni, un program de guvernare pe care PNL, din opoziţie, se va asigura că viitorul guvern îl va duce la îndeplinire. Vom face opoziţie, o opoziţie curată, fermă", a dat asigurări liderul PNL.

Alina Gorghiu a subliniat că va colabora în continuare cu colegii liberali, indiferent de poziţia pe care o va ocupa.

"A fost o onoare pentru mine să fiu preşedintele PNL doi ani. A fost o onoare să colaborez cu toţi din interiorul partidului, cu colegii mei şi o să-i asigur că o să fac asta în continuare indiferent de poziţia pe care o voi ocupa în PNL", a arătat Gorghiu.

Ea a anunţat că luni, la ora 18,00, va avea o discuţie cu liderii din 20 de filiale cu rezultate peste media naţională şi că Biroul Politic Naţional al PNL se va reuni marţi, unde va propune convocarea Convenţiei Naţionale pentru luna februarie.

"Le voi propune colegilor mei şi în această seară şi mâine în BPN să accepte propunerea mea să convocăm rapid Convenţia Naţională a partidului, forul care organizează alegerile în PNL. Sper să se poată într-un calendar undeva la jumătatea lunii februarie. Vom vedea procedural şi statutar cum se desfăşoară calendarul, dar în mod cert este necesar, este nevoie să se stabilească o nouă conducere a PNL, este nevoie de o conducere legitimă, de un nou start, de coerenţă, de stabilitate şi de un act politic eficient", a afirmat liderul PNL.

Potrivit acesteia, în cadrul BPN se va decide formula de interimat.

Gorghiu a subliniat că pe final de mandat are ca obiectiv "solidaritatea PNL".

"Mi-aş dori ca toţi colegii mei să rămână uniţi în această formulă. Îmi doresc să devenim o opoziţie puternică la PSD pentru că, chiar dacă astăzi vedeţi un PSD la procentele pe care le-au obţinut în alegeri şi sunt foarte multe, vă asigur şi sigur veţi constata din istorie că PSD face şi multe alte lucruri mai neplăcute la guvernare, dar vă asigur că-i vom monitoriza atent şi că ştim noi, cei din PNL, să facem opoziţie aşa cum trebuie şi când trebuie. Am convingerea că vom depăşi acest şoc electoral, acest rezultat deloc bun pentru PNL şi vom merge mai departe", a completat ea.

Gorghiu a mulţumit electoratului de dreapta pentru încredere şi voturi.

Ultimele Stiri
abonare newsletter