monitorulcj.ro Menu

Politică

ANALIZĂ: Candidaţii „pestriţi” şi eşecul lui Hillary Clinton

Candidatul Partidului Democrat a pierdut alegerile pe mâna propriei strategii de campanie. În încercarea de a-i croi lui Hillary drum liber spre Casa Albă, jurnaliştii „prieteni” l-au făcut pe Donald Trump preşedinte.

Donald Trump, candidatul fabricat de echipa lui Hillary Clinton. Foto: salon.com

Echipa de campanie a lui Hillary Clinton a sperat din tot sufletul că nominalizarea Partidului Republican pentru Casa Albă va fi Donald Trump. Dovada, un document intern de strategie, din aprilie 2015, care scrie negru pe alb despre „ridicarea (promovarea) candidaţilor «pied piper»[i]”, pe care îi şi nominalizează: Ted Cruz, Donald Trump şi Ben Carson.

Marissa Astor, asistent al directorului de campanie Roby Mook, a trimis in 7 aprilie 2015 un email (foto) către mai mulţi dintre oficialii implicaţi în campania lui Hillary Clinton, printre care şi John Podesta şi Jennifer Palmieri. Mesajul conţinea sfaturi strategice (ataşat, documentul integral) despre modul în care comunicatorii campaniei pot influenţa poziţionarea competitorilor republicani în ochii opiniei publice. Printre metodele recomandate, „agitarea apelor” şi tactica promovării unor candidaţi marginali, de extremă dreapta, astfel încât centrul spectrului politic să fie liber pentru Hillary. Ultima tactică a fost botezată „pied piper” şi implica jurnalişti apropiaţi Partidului Democrat, care să preia în articolele lor referiri la aceste personaje, astfel încât credibilitatea lor să crească, iar Partidul Republican să fie nevoit să îi ia în calcul la desemnarea nominalizaţilor pentru competiţia internă.

Potenţialii contracandidaţi, împinşi tot mai la dreapta

Potrivit documentului dezvăluit de WikiLeaks, scopul şi strategia democraţilor s-ar fi centrat pe minarea credibilităţii şi încrederii în candidaţii Partidului Republican, mai ales în ceea ce priveşte comunităţile de culoare, a generaţiei „milenialilor”, a femeilor şi a alegătorilor independenţi. Metodele propuse: forţarea poziţionării în zona extremei drepte, astfel încât alegătorii să îi perceapă drept „extrem de conservatori” în privinţa problemelor acestor categorii de populaţie. Nu a fost exclusă nici „colecţionarea” unor subiecte de atac la adresa candidaţilor republicani, temele alese fiind transparenţa, donaţiile şi afacerile.

În plus, strategia viza nu numai identificarea potenţialilor candidaţi republicani care să fie „ridicaţi”, ci şi „să spunem presei să îi ia în serios”.

Strategia, al cărei nume „pied piper” face trimitere la poemul lui Robert Browning "Pied Piper of Hamelin"[ii], este dezvăluită de WikiLeaks, care a obţinut – potrivit propriilor declaraţii – peste 50.000 de emailuri dintre membrii echipei conduse de John Podesta şi a publicat peste 5.000 dintre acestea.

Consilierii lui Hillary „în pat” cu mass-media

Aşa cum am arătat, strategia recomanda o strânsă colaborare cu liderii de opinie din media susţinători – pe faţă sau pe ascuns – ai Partidului Democrat.

Emailurile dintre John Podesta şi echipa de campanie a candidatei Partidului Democrat arată o relaţie mai mult decât apropiată cu lideri de opinie din mass-media, obicei care îşi are rădăcinile în 2007, când presa apropiată lui Obama a utilizat deja celebrul grup JournoList[iii].

Într-un memorandum din ianuarie 2015, fostul reporter al publicaţiei online Politico Maggie Haberman, care scrie în prezent pentru New York Times, era descrisă „într-o relaţie foarte bună” cu echipa de campanie: „am folosit-o şi înainte să scrie pentru noi şi nu am fost niciodată dezamăgiţi”.

Comentatorul Brent Budowsky (blogger, foarte apropiat de tabăra democraţilor americani, scrie pentru The Hill, LA Progressive şi Huffington Post) îi scria în martie lui Podesta: „sunt înspăimântat că Hillary este apropae în totalitate dependentă de nominalizarea lui Trump din partea Republicanilor (...) chiar şi un clovn precum Ted Cruz ar fi un pariu corect şi asta (nominalizarea – n.r.) mă sperie ca naiba”.

Corespondentul CNBS John Harwood i-a scris mai multe mesaje lui John Podesta, fie pentru a cere interviuri, fie pentru a oferi sfaturi. În mai 2015, Harwood avertiza: „Ben Carson v-ar putea cauza probleme la (alegerile – n.r.) generale”, şi a trimis echipei lui Hillary un interviu video cu neurochirurgul potenţial candidat al Partidului Republican.

Mark Leibovich, reporter politic la New York Times, i-a scris în iulie 2015 directorului de comunicare al campaniei, Jennifer Palmieri, pentru ca cere „permisiunea” să folosească unele fragmente dintr-un interviu cu Hillary. Palmieri a sugerat să taie referirile la Sarah Palin (fost guvernator al statului Alaska şi nominalizată de Partidul Republican pentru funcţia de vicepreşedinte al SUA în campania din 2008) şi să elimine citatul „drepturile homosexualilor au depăşit drepturile femeilor sau drepturile civile, ceea ce e un fenomen interesant”.

Strategia dezvăluită de WikiLeaks a fost urmată cu ochii închişi şi fără nicio opoziţie, nici din partea şefilor echipei de campanie, nici a candidatei Hillary Clinton. Toate punctele propuse au fost îndeplinite.

Ironic, nimeni nu a remarcat că poemul lui Browning este o metaforă moralizatoare despre respectarea promisiunilor, nicidecum despre înşelătorie sau făţărnicie. Ce a urmat, s-a văzut...

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

[i] Pied piper: substantiv, 1) Eroul unei legende germane, popularizat de Robert Browning, în The Pied Piper of Hamelin (1842), 2) (cu litere mici) o persoană care determină pe alţii să o urmeze sau să o imite, în special prin promisiuni flase sau extravagante.
[ii] Poemul „Pied Piper of Hamelin” (Flautistul pestriţ din Hamelin), publicat de Robert Browning în 1842, este o repovestire a unei legende medievale germane, despre aventura unui cântăreţ din fluier, cu haine multicolore şi şosete vărgate, angajat de locuitorii oraşului Hamelin să îi scape de o invazie de şobolani.
Cântăreţul i-a hipnotizat pe şobolani cu cântecul lui şi i-a dus să se înece în râul Weser. Un singur şobolan, suficient de puternic să înoate, a scăpat şi a povestit că melodia din fluier le-a transmis rozătoarelor imagini cu delicatese, drob şi zahăr.
Orăşenii, o dată scăpaţi de rozătoare, au refuzat să-i plătească cei o mie de guldeni promişi, iar cântăreţul pestriţ le-a fermecat copiii şi i-a dus în munţi, la Koppelberg Hill, unde toţi au dispărut.
Un singur copil, infirm, a fost prea lent să îi urmeze şi le-a povestit locuitorilor din Hamelin secretul cântecului din fluier: promisiunea unei lumi idilice, plină de jucării.
Cu toate recompensele oferite de orăşeni, copiii nu au mai fost găsiţi niciodată, dar Browning povesteşte în poemul lui despre o enclavă germanică în Transilvania, saşii fiind urmaşii copiilor pierduţi din Hamelin.
Poemul se încheie moralizator, cu recomandarea de a ne respecta promisiunile.
[iii] JournoList (numit şi J-List) a fost un forum privat (închis) pe Google, folosit de peste 400 de jurnalişti, universitari şi lideri de opinie de stânga, apropiaţi Partidului Democrat, care astfel îşi coordonau mesajele publice. Forumul a fost înfiinţat în 2007 de bloggerul Ezra Klein (editorialist la revista politică The American Prospect, ulterior la The Washington Post, Bloomberg News şi MSNBC) şi închis în urma unui scandal în iunie 2010, după ce presa a dezvăluit că grupul găzduia afirmaţii denigratoare la adresa conservatorilor republicani şi părea a acoperi o conspiraţie pentru susţinerea candidatului prezidenţial al democraţilor, Barack Obama.