Politică

UDMR îşi lansează candidaţii la parlamentare duminică la Cluj-Napoca

Uniunea Democrată Maghiară din România organizează duminică la Cluj-Napoca lansarea candidaţilor pentru alegerile parlamentare.

Kovács Péter, preşedintele executiv şi şeful de campanie al UDMR, a precizat că evenimentul va fi de anvergură, fiind aşteptaţi 1.500 de invitaţi din toată ţara.

Potrivit unui comunicat, Uniunea a pregătit un eveniment modern, cu elemente vizuale "demne de imaginea unei formaţiuni politice din secolul XXI". Ca o noutate, pentru această lansare a candidaţilor au fost cooptaţi ca şi colaboratori un DJ şi un artist de slam poetry, iar evenimentul va fi transmis live pe pagina oficială de Facebook a UDMR.


Pe lângă preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi senatorul Markó Béla la eveniment vor vorbi mai mulţi candidaţi la viitoarele alegeri.

Evenimentul, care se va desfăşura la Sala Sporturilor "Horia Demian" din Cluj-Napoca, va începe la ora 13,00 şi este organizat sub titlul "Transilvania, viitorul pentru noi toţi!".

Ultimele Stiri
abonare newsletter