Politică

ALEGERI PARLAMENTARE 2016: Cercetătorul care caută formula sângelui artificial şi un italian pensionar candidează în Cluj

Cercetătorul Radu Silaghi – Dumitrescu, de la Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB), care caută formula sângelui artificial, pensionarul italian născut în Florenţa, Giancarlo Bellini, şi directorul unui SRL candidează, în Cluj, la parlamentare.

Preşedintele BEJ Cluj, Monica Trofin, a declarat, sâmbătă, că au fost admise listele depuse de 11 partide – PSD, PNL, UDMR, PMP, ALDE, PRU, PER, PSR, PRM, USR, Partidul Alianţa Noastră România, şi au fost respinse cele ale Alianţei electorale "Alternativa Naţională 2016" – Partidul Forţa Pensionarilor, Partidul Social Democrat al Muncitorilor, Partidul Comunitar din România şi Partidul Comuniştilor, precum şi cele ale Partidului "Democraţie Directă România" (DDR), care nu au prezentat liste de susţinători.

BEJ Cluj a admis, cu majoritate de voturi, şi candidatura actualului deputat ALDE, Steluţa Cătăniciu, care figurează pe primul loc pe lista de candidaţi ai filialei judeţene la Camera Deputaţilor, deşi aceasta a primit interdicţie de a candida din partea ANI.


Printre candidaţii la alegeri din judeţul Cluj se numără Radu Silaghi-Dumitrescu, cercetător la Facultatea de Chimie a Universităţii "Babeş-Bolyai "(UBB), care caută de ani buni formula sângelui artificial, acesta ocupând primul loc al listei ALDE Cluj pentru Senat.

De asemenea, pe primul loc pentru Senat din partea PRM Cluj candidează generalul maior în rezervă Nicolae Roman, domiciliat în prezent în Bucureşti, fost comandant al Diviziei 4 Infanterie "Gemina" Cluj, iar pe locul 3 pentru Senat pe lista Partidului Socialist Român (PSR) se află un pensionar în vârstă de 72 de ani, Giancarlo Bellini, născut în Italia, la Florenţa.


Pe listele USR Cluj pentru Parlament candidează doi activişti de mediu, Adrian Dohotaru, la Camera Deputaţilor, şi Mihai Goţiu, la Senat, acesta din urmă fiind "jurist şi jurnalist".

La Camera Deputaţilor candidează şi singurul independent din judeţul Cluj, Vasile Revnic, din Dej, care a reuşit să strângă peste 6.400 de semnături. Acesta a trecut în dosar faptul că este inginer – economist şi ocupă funcţia de director economic al SC Gustul Rafinat SRL-D Dej.


În judeţul Cluj candidează pe lista PSR pentru Senat un pensionar de aproape 80 de ani, Vasile Palade, fost maistru mecanic, născut pe 2 februarie 1937.

Cei mai tânăr candidat este din partea UDMR, un student născut în 1992.


În total, în judeţul Cluj, sunt înscrişi 66 de candidaţi la Senat şi 144 de candidaţi la Camera Deputaţilor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter