Politică

Cine este Adrian Gurzău, unul dintre cei mai leneși și „săraci” deputați clujeni

Deputatul Adrian Gurzău nu are nicio proprietate trecută în declarația de avere, dar conduce un bolid de lux. Gurzău nu s-a remarcat prin mare lucru de-a lungul carierei sale, fiind unul dintre cei mai inactivi parlamentari clujeni și cel puțin potrivit declarației de avere de pe site-ul Camerei Deputaților, unul dintre cei puțin înstăriți.

Potrivit declarației de avere a deputatului, postată pe site-ul Camerei Deputaților, Gurzău a încasat suma de 55.367 de lei dividende de la societatea comercială WorldWide Solution Center SRL, unde este asociat cu 50%. Firma are doi asociați și un administrator.

Firma a fost înființată în 2014, având ca obiect de activitate servicii de call-center, fără niciun angajat.


Firma a avut în 2014 o cifră de afaceri de 24.000 lei, iar în 2015 aceasta a fost de 99.831 lei. Profitul a fost în 2014 de 23.116 lei, iar în 2015 a ajuns la 95.911 lei. 88.000 lei, respectiv 104.934 lei au reprezentat însă “casa și conturile în bănci”. Bilanțul depus la Ministerul Finanțelor arată astfel sume foarte mari, la indicatorul „casa și conturi în bănci”, care depășeșsc valoarea cifrei de afaceri. Societatea este o microintreprindere care plătește impozit 3% pe cifra de afaceri, iar profitul repartizat în fiecare an demonstrează că societatea nu a avut niciun fel de cheltuieli, întreaga cifră de afaceri transformându-se în 2014 și 2015 în profit raportat. De altfel, este greu de explicat cum ar putea să desfășoare activități de call-center o firmă care nu a avut niciun angajat.

În paralel soția sa, Cecilia Gurzău (Petrovan) a înființat un SRL cu un nume foarte asemănător cu al societății de la care Gurzău a încasat dividende (la care există un singur asociat și un singur administrator), noua companie WSC SRL –D fiind o clonă cu același obiect de activitate însă cu cifre de afaceri substanțial mai mari.


Firma acesteia, WSC Invest SRL-D a avut în 2014 o cifră de afaceri de 167.038 lei, iar în 2015  aceasta a fost de 526.077 lei, cu opt angajați, rspectiv patru angajați. Profitul net a fost în 2014 de 94.402 lei, iar în 2015 de 7.566 lei. „Casa și conturile” au reprezentat 17.091 lei în 2014, iar în 2015 au ajuns la  288.468 lei.

De asemenea, potrivit documentului de avere, deputatul clujean al PMP a primit la botezul copilului său, drept cadou, suma de 23.500 de euro.


La capitolul venituri, Adrian Gurzău mai scrie că a încasat un venit anual de 58.983 de lei de la Camera Deputaţilor.

Candidatul PMP la Primăria Cluj-Napoca, lansat de Băsescu

Adrian Gurzău a fost candidatul PMP la Primăria Cluj-Napoca, la alegerile locale din iunie. El a fost lansat atunci chiar de președintele Traian Băsescu, care l-a atacat dur pe contracandidatul său, Emil Boc.


Fostul președinte spunea, la momentul lansării, că Clujul are poate nevoie de tinerețe și fantezie, iar Emil Boc ar trebui să “stea un mandat”.

“Clujul are poate nevoie de mai multă fantezie, are nevoie de tinereţe, are nevoie şi de alte atracţii decât cele pe care le-a creat primarul Boc. Sunt convins că Adrian Gurzău (n.red- candidatul PMP Cluj la Primăria Cluj-Napoca) va putea să dea o probă de ce înseamnă să fii un primar foarte bun şi acesta este mesajul pe care eu îl transmit şi public prietenului meu Emil Boc: hai să stăm amândoi un mandat”, a spus atunci Băsescu.


Adrian Gurzău are 40 de ani, iar CV-ul lui - cel cunoscut publicului larg – arăta de- alungul timpului că a fost director la o regie (bănoasă) a statului RAAPPS, consilier local și parlamentar. Nu are nimic în declarația de avere, dar conduce un bolid de lux, iar în trecut deținea 95% dintr-o firmă botezată sugestiv „Taina”.

Fostul democrat-liberal, înscris acum în PMP și președinte al Partidului înființat de Traian Băsescu, foarte vocal susţinător al Elenei Udrea, Adrian Gurzău este unul dintre cei mai longevivi deputaţi, cu două mandate și un sfert.

El a intrat în Parlament în 2004, pe locul eliberat de Emil Boc, devenit primar al Clujului.

De atunci, Gurzău nu s-a remarcat prin nimic, poate doar prin foarte multele cuvinte înșirate pe nenumărate comunicate de presă și declarații politice.

Campion la vorbit!

De-a lungul carierei sale de deputat, parlamentarul clujean s-a remarcat prin faptul că formulează foarte plastic multe interpelări, pune multe întrebări şi susţine multe declaraţii politice. În interpelări şi declaraţii politice, Gurzău cerea, de cele mai multe ori, demisia premierului sau a unui ministru. Asta nu înseamnă că a și obținut-o vreodată.

La capitolul iniţiative legislative, Gurzău stă mai prost decât colegii săi, aşa cum Monitorul a arătat în repetate rânduri.

Gafă monumentală în „marțea neagră”

În urmă cu câțiva ani, în ceea ce s-a numit „marţea neagră“ din Parlament, Adrian Gurzău a votat, din greşeală - spune el -, unul din proiectele care le oferea parlamentarilor superimunitat. Gurzău a susţinut atunci că a votat împotriva proiectului care le oferea superimunitate aleşilor şi că, dintr-o eroare tehnică, votul său ar fi apărut în favoarea proiectului legislativ.

La scurt timp, Gurzău a decis să o urmeze pe Elena Udrea, a plecat din PDL şi s-a înscris în PMP, susţinând-o pe aceasta la preşedinţia României.

Veşnic preocupat de preţul gazelor

De asemenea, în mandatul său din perioada în care PDL era la putere, Gurzău s-a remarcat şi prin obsesia sa pentru problema gazelor.

Deputatul cerea în intervenţiile sale, de mai multe ori, explicaţii ANRE şi Ministerului Economiei, în privinţa costului gazelor şi facturilor.  

În primul mandat, când a fost deputat doar câteva luni (a fost validat în 1 septembrie 2004, în locul lui Emil Boc, ales în iunie primar al Clujului), nu a avut nicio iniţiativă legislativă, potrivit site-ului Camerei Deputaţilor. Tot în primul mandat a avut patru intepelări, patru declaraţii, a luat cuvântul de şapte ori şi a semnat o moţiune.

Cum vor vota parlamentarii clujeni la ridicarea imunității

Parlamentarii clujeni- cei care au putut fi contactați susțin că nu vor impiedica actul justiției.

„Voi vota pentru ca justiția să își facă treaba”, a declarat deputatul PSD de Cluj, Cornel Itu.

„Voi vota pentru încuviințare, ca întotdeauna și la vedere, pentru a nu exista interpretări”, a declarat deputatul PNL Adrian Oros.

„Voi vota la fel ca până acum, PNL a fost mereu pentru a fi aprobate cererile justiției, iar pentru a nu apărea interpretări, va fi un vot la vedere”, a declarat deputatul Elena Reuer.

„Voi vota ca întotdeauna, pentru actul justiției. Niciodată nu m-am opus cercetării, am declarat întotdeauna acest lucru”, a  spus Mircea Irimie, deputat ALDE.

„PNL a votat mereu pentru mersul justiției, nu m-am niciodată înfăpturii actului justiției", a spus și deputatul PNL Radu Zlati.

Ultimele Stiri
abonare newsletter