Politică

PSD face schimbări în organizațiile în care a pierdut alegerile

PSD a intrat după alegerile locale din luna iunie în reorganizări. Zilele trecute, conducerile a două organizații din județ au fost schimbate.

Două organizații PSD din județ au, începând de ieri conducere nouă, după ce liderii acestora au fost schimbați. Este vorba de organizația din Câmpia Turzii și cea din Huedin, filiale care de altfel au pierdut alegerile locale.

În ultima ședință a Biroului Permanent Județean al PSD Cluj s-au votat noile structuri de conducere interimară ale celor două organizații, spun reprezentanții PSD Cluj.


Conducere interimară până la anul

Astfel, noul președinte interimar al PSD Câmpia Turzii este consilierul local Gheorghe Rece și noul președinte interimar al PSD Huedin este consilierul județean Ioan Bota. Cei doi lideri ai organizaţiilor PSD Câmpia Turzii şi Huedin au fost consilierul judeţean Petre Pop şi consilierul local din Huedin Marius Farkas.

„Este foarte important că am completat echipa PSD Cluj și îi asigur pe cei doi colegi de sprijinul organizației județene. Ne-am dorit foarte mult ca organizațiile să vină cu propuneri, este vorba de două organizații unde s-au pierdut alegerile locale. Reorganizările au început în luna iulie, iar interimatele vor dura până la anul, după parlamentare”, a declarat Horia Nasra, președintele PSD Cluj.


PSD a început reorganizările în Cluj odată cu preluarea conducerii filialei județene de către Horia Nasra și au continuat în județ începând cu luna iulie.

PSD-iștii clujeni au anunțat atunci că vor să reorganizeze câteva filiale din județ, printre care și cele două – Câmpia Turzii și Huedin.


Lăpușan, sancționat după alegeri

Social democrații clujeni au început însă restructurările cu organizația municipală, când s-a constituit noul Birou Permanent Municipal al PSD Cluj-Napoca.

De asemenea, la sfârșitul lunii iunie, președintele PSD Liviu Dragnea a făcut o mutare surprinzătoare şi l-a schimbat pe Remus Lăpuşan cu Horia Nasra la conducerea PSD Cluj. Numirea acestuia a fost făcută de Comitetul Executiv Naţional al PSD, după o analiză a rezultatului alegerilor locale. Această decizie de a-l înlocui pe Lăpuşan cu Nasra a fost luată după ce Remus Lăpuşan şi-ar fi înaintat demisia din funcţia de preşedinte al PSD Cluj.


Preşedintele PSD Liviu Dragnea a explicat atunci că unii lideri de partid din câteva judeţe şi-au asumat înfrângerea la alegerile electorale locale şi au fost înlocuiţi.

Etichete: psd cluj
Ultimele Stiri
abonare newsletter