Politică

Cioloş a numit un clujean în funcţia de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii

Marius-Ionuţ Ungureanu a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii printr-o decizie a premierului Dacian Cioloş, care a fost publicată marţi în Monitorul Oficial.

Totodată, începând de marţi, Claudia Iulia Mahu a fost eliberată, la cerere, din funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, printr-o altă decizie a premierului Cioloş.

Propunerea de numire a lui Marius-Ionuţ Ungureanu ca secretar de stat a fost făcută de către ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, pe 18 iulie. Ungureanu a absolvit medicina şi apoi Facultatea de Economie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. În acet moment este doctorand în medicină şi cercetător în domeniul sistemelor de sănătate la Şcoala de Sănătate Publică din Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter