Politică

Peste 230 de proiecte de lege aşteaptă să fie votate de parlamentari

A rămas mai puţin de o lună până când deputaţii şi senatorii vor reveni în Parlament şi vor trebui să dea o soluţii pe unele proiecte importante aflate pe masa Legislativului,printre care Legea Avocaturii, ordonanţa doctoratelor sau proiectul lui Călin Popescu Tăriceanu privind numirile în Justiţie.

Printre proiectele amânate în Legislativ se regăseşte cel care modifică Legea avocaturii. Potrivit acestuia, avocaţii trebuie să fie informaţi imediat după ce se dispune interceptarea convorbirilor, iar documentele care vizează relaţia lor cu clienţii să nu poate fi ridicate de către procurori. Proiectul a rămas pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, deoarece preşedintele PSD, Liviu Dragnea, anunţa, chiar înaintea încheierii sesiunii parlamentare, că a decis ca acest proiect de lege să nu mai fie votat în plenul Camerei Deputaţilor, pe motiv că este necesară o analiză mai serioasă.

”Eu am decis asta pentru că eu zic că trebuie o analiză mai serioasă pe acest subiect. Adică trebuie să ne uităm mai bine pe ea şi să vedem dacă e oportună sau nu şi dacă e bună în forma care a ieşit din comisie. Orice act normativ în domeniul ăsta trebuie să fie analizat foarte bine. Trebuie întrebate toate părţile interesate: societatea civilă, sistemul de justiţie, alţi specialişti pentru că este o lege care a născut foarte multe discuţii, foarte multe păreri pro şi contra şi eu zic că nu strică nimănui dacă mai aşteaptă. Măsurăm de mai multe ori şi, când tăiem, să fim siguri că tăiem bine”, a declarat Liviu Dragnea.


Potrivit modificărilor aduse Legii 51/ 1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, procurorii nu au voie să ridice înscrisuri, să pună sub sechestru sau să dispună confiscarea comunicărilor scrise între client şi avocat şi nici a "suporturilor de sunet, imagine şi date" care aparţin avocaţilor.

Un alt proiect care aşteaptă să fie votat în Parlament este adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 4/2016, privind doctoratele. Preşedintele Klaus Iohannis a trimis pe 31 mai, la reexaminare, Parlamentului legea privind doctoratele invocând faptul că procedurile de acordare, retragere a titlului de doctor şi verificare a tezelor de doctorat sunt neclare şi incoerente, riscând să conducă la confuzie.


"În ceea ce priveşte renunţarea voluntară la titlul de doctor, nu este clarificat statutul lucrării de doctorat, odată cu renunţarea autorului acesteia la titlul de doctor şi nici efectele ce se vor produce în planul raporturilor de muncă. Totodată, norma poate afecta activitatea structurilor abilitate să analizeze suspiciunile de plagiat şi poate duce la imposibilitatea aplicării legii prin simpla renunţare la titlu, structurile care pot dispune sancţiuni mult mai grave ca retragerea titlului nemaiavând baza legală pentru a acţiona", potrivit sursei citate.

În acelaşi timp, preşedinţia semnala şi faptul că proiectul de lege nu clarifică situaţia tezelor de doctorat aflate în prezent spre analiză la CNATDCU şi nici pe cea a candidaţilor care au susţinut teza, însă nu li s-a acordat încă titlul prin ordin al ministrului educaţiei.


Un alt proiect care aşteaptă votul final în Senat este cel iniţiat de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care îi exclude pe preşedintele României şi pe ministrul Justiţiei din procedura de numire a mai multor funcţii-cheie din justiţie.

Iniţiativa a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor.


Şi tot printre proiectele cu impact public care aşteaptă votul deputaţilor sau senatorilor se mai regăsesc modificările aduse legii fumatului. Iniţiativa a fost deja modificată de senatori.

"Prin spaţiul public închis se înţelege orice spaţiu accesibil public sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu excepţia spaţiilor cu destinaţie locativă", potrivit unui amendament propus de Comisia juridică, adoptat în plen cu 76 de voturi "pentru".


De asemenea, noile modificări presupun şi permiterea fumatului în spaţii special amenajate destinate exclusiv pacienţilor din spitalele de psihiatrie. "Fumatul este permis în spaţii separate, complet izolate şi inscripţionate special pentru această destinaţie, precum şi pe terase exterioare amenajate în acest scop", prevede un alt amendament, propus de Comisia de sănătate.

În total, 239 de proiecte de lege aşteaptă votul final, dintre care 168 la Camera Deputaţilor şi 71 la Senat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter