Politică

Pe surse: Boc se uită cu interes la scaunul lui Blaga. Parcă l-ar lua, dar…

Emil Boc se gândește să intre în bătălia pentru șefia PNL. După dezastrul de la alegerile locale, în care liberalii au pierdut un număr mare de primării care "tradițional" erau fiefuri PD-L sau PNL (printre care, în primul rând, toate primăriile Capitalei), liderii partidului se pregătesc de o mișcare organizatorică și de imagine care să le asigure o revenire la alegerile parlamentare din toamnă.

Surse din PNL susțin că se pregătește un congres al partidului la care să fie aleasă o conducere nouă, din care să fie îndepărtați atât Vasile Blaga, cât și Alina Gorghiu, care au demonstrat, susțin liberalii, că nu pot duce o campanie eficientă și nu se bucură de o imagine favorabilă în rândul electoratului. Din noua conducere ar urma să facă parte lideri care, la locale, au obținut rezultate peste media partidului, printre ei fiind primarii marilor municipii din Ardeal: Emil Boc (Cluj-Napoca), George Scripcaru (Brașov), Ilie Bolojan (Oradea), Mircea Hava (Alba-Iulia) și Gheorghe Falcă (Arad).

Emil Boc, așa cum a făcut dintotdeauna, stă în expectativă, evită conflictele cu colegii din PNL, și așteaptă limpezirea apelor.


Aceleași surse vorbesc despre o intenție a primarului Clujului de a prelua șefia PNL, dar așteaptă să i se solicite acest lucru. Așa a procedat în trecut și cu candidatura la Primăria Cluj-Napoca, când a amânat anunțarea publică a deciziei până în clipa în care a devenit de necontestat, fiind evident că este singurul care își dorește și poate obține un rezultat favorabil, atât în competiția internă din partid, cât și la urne. Acum, scorul extrem de bun scos la locale și experiența politică (inclusiv faptul că a fost prim-ministru și președinte interimar al PD-L), îl recomandă drept unul dintre pretendenții cu șanse reale să-l răstoarne pe fostul său partener Vasile Blaga. Cel care a condus, din poziția de secretar general și apoi de președinte executiv, toate campaniile electorale ale PD-L și, acum, PNL.

Ce spun specialiștii

Rămâne astfel de văzut ce decizie va lua primarul Emil Boc în acest sens. Politologii și sociologii atrag însă atenția că PNL este în acest moment un partid nu foarte bine sudat. Pe de altă parte, în opinia unora dintre ei, Boc ar trebui să își pună serios problema susținerii din partea taberei vechilor liberali, cu atât mai mult cu cât la un moment dat, acesta a “cochetat” cu PMP.


“Chestiunea congresului este un motiv de dispută acum în PNL, iar acest lucru arată că partidul nu este încă bine sudat. Dacă se va ajunge la un astfel de congres, nu știu dacă Boc ar fi văzut cu ochi buni de suficient de mulți oameni din PNL, pentru că are în spate conflicte. De asemenea, la momentul fuziunii, Emil Boc a avut un statut destul de incert în PNL, dacă ne aducem aminte de relația sa cu PMP, cu Traian Băsescu.

Pe de altă parte, cred că sunt și alții care și-ar dori șefia partidului. Sigur că pe plan local Emil Boc are o forță electorală dovedită și nu mai este perceput la fel de negativ ca pe vremea când era premier. Foarte vocal este însă în acest moment și Bolojan, care a câștigat alegerile foarte bine. Aceasta pare o idee care vine mai degrabă din partea fostului PDL, nu știu ce susținere ar avea Boc din partea celorlalți liberali. Probabil că și-ar dori, dar cred că își pune problema susținerii din partid”, spune politologul George Jiglău.  


În același timp, sociologul Ioan Hosu subliniază că PNL are mari probleme de leader-ship.

“Este un lucru bun ca aceia care câștigă să iasă în față. Eu am mai spus că după alegeri se va reconfigura leadership-ul politic, cred că este un proces normal, un proces care de fapt trebuie să se întâmple peste tot, în politică, într-o firmă, oriunde. Dar de ce s-ar duce Emil Boc la șefia PNL? Dacă aș fi Emil Boc, nu m-aș duce să salvez un management de partid slab. Nu cred că va accepta acest lucru… Rămâne astfel de văzut dacă va accepta și își va asuma să gestioneze un PNL cu mari probleme de leadership, iar dacă nu va accepta, are și argumente pentru acest lucru”, spune la rândul său, sociologul Ioan Hosu.  


Boc, la al patrulea mandat

Emil Boc a câștigat cel de-al patrulea mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca, având peste 64% din voturile alegătorilor, fiind votat de 64.311 de clujeni.

La nivel național, Partidul Social Democrat a obţinut 37,62% din voturile valabil exprimate pentru primari la alegerile locale, în timp ce Partidul Naţional Liberal a obținut  31,93%, ALDE 6,31%, UDMR 5,33% şi PMP 4,27%.

Ultimele Stiri
abonare newsletter