Politică

Mai multe ONG-uri cer CCR să respingă iniţiativa de redefinire a familiei în Constituţie

Un grup de 24 de organizaţii neguvernamentale şi patru organizaţii internaţionale cer Curţii Constituţionale să respingă iniţiativa privind revizuirea Constituţiei în sensul definirii căsătoriei ca uniune între femeie şi bărbat, definiţie care ar încălca dreptul la viaţă privată şi familie.

Organizaţiile semnatare consideră iniţiativa ilegală în raport cu textul constituţional şi standardele de drept internaţional, standarde pe care România s-a angajat să le respecte. Redefinirea familiei dintr-o perspectivă religioasă urmăreşte restrângerea dreptului la viaţă privată şi familie al tuturor celor care se află în familii monoparentale sau în familii formate din cupluri heterosexuale care nu sunt căsătorite, precum şi în familii bazate pe cupluri formate din persoane de acelaşi sex, încălcând astfel principiul egalităţii şi nediscriminării, se arată într-un comunicat de presă.

Solicitarea este susţinută de Amnesty International, Comisia Internaţională a Juriştilor, ILGA-Europe şi European Commission on Sexual Orientation Law. Potrivit sursei citate, cele patru organizaţii internaţionale au transmis o opinie separată în atenţia Curţii, care urmează să dezbată iniţiativa Coaliţiei pentru Familie miercuri, 20 iulie.


"Prin intervenţia noastră, solicităm Curţii Constituţionale ca în exercitarea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei să avizeze negativ iniţiativa cetăţenească, punând astfel capăt unui exerciţiu inutil, manipulator şi generator de ură la nivelul întregii societăţi. Acest demers al Coaliţiei pentru Familie reprezintă un abuz de drept deoarece definiţia restrictivă propusă pentru familie ca fiind bazată exclusiv pe căsătoria dintre bărbat şi femeie în scopul procreării intră în sfera interdicţiei de revizuire a Constituţiei, pentru că ar avea ca rezultat suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor lesbiene, gay, bisexuale şi transgender (LGBT)", a declarat Romaniţa Iordache, vicepreşedinte al Asociaţiei ACCEPT.

Amnesty International a considerat că este vital să se implice în acest demers, alături de alte organizaţii de drepturile omului care au adus argumente juridice în faţa Curţii Constituţionale pentru a apăra drepturile persoanelor LGBT în România. „Am fost martorii unor iniţiative similare în alte state europene, care au dus la limitarea drepturilor persoanelor LGBT, în special dreptul la nediscriminare şi la viaţă privată şi de familie. Acest curent este foarte îngrijorător. Romania trebuie să respecte obligaţiile sale conform standardelor internaţionale şi europene de drepturile omului. Acum are şansa să arate că protejează drepturile tuturor,” au declarant reprezentanţii organizaţiei. Amnesty International.


Coaliţia anti-discriminare şi organizaţii neguvernamentale din România au transmis, de asemenea, opinii scrise către CCR, pentru a sublinia caracterul discriminatoriu al iniţiativei Coaliţiei pentru Familie.

Curtea Constituţională a României va discuta miercuri propunerea legislativă cetăţenească de revizuire a Constituţiei în sesnul definirii familiei ca uniune între un bărbat şi o femeie, depusă la sfârşitul lunii mai. Iniţiativa Coaliţiei pentru Familie a fost însoţită de o scrisoare de 300 de metri, semnată pe treptele Senatului de mai mulţi voluntari ai Coaliţiei. De asemenea, iniţiatorii au ataşat proiectului de revizuire a Constituţiei un camion de documente, printre care şi trei milionane de semnături.


Potrivit articolului 48 din Constituţie, "familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor".

Ultimele Stiri
abonare newsletter