Politică

175.000 euro pentru reabilitarea centrului „Pinochio”

<p>Complexul pentru recuperarea şi reabilitarea copiilor cu handicap sever „Pinochio” din Cluj-Napoca va fi modernizat, valoarea investiţiei fiind de aproximativ 175.000 euro, banii provenind din fonduri europene. Beneficiarul lucrărilor va fi Consiliul Judeţean Cluj, iar proiectul de hotărîre privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor va fi supus votului consilierilor judeţeni în şedinţa de consiliu de astăzi. În cadrul acestui proiect se doreşte reabilitarea termică a construcţiei şi igienizarea spaţiilor pentru a asigura condiţii optime pentru creşterea copiilor instituţionalizaţi.</p>

„Misiunea complexului de servicii pentru recuperarea şi reabilitarea copiilor cu handicap sever „Pinochio” este găzduirea copiilor încadraţi în grad de handicap grav, asistenţă medicală de specialitate, recuperare kinetică, logopedică, reintegrare în comunitate, educaţie informală şi nonformală, implicarea părinţilor în recuperare şi reabilitare”, se arată în proiectul de hotărâre. Imobilul în care funcţionează complexul a fost construit în anul 1974, asupra clădirii intervenindu-se de mai multe ori prin reparaţii generale.

Ultimele Stiri
abonare newsletter