Politică

PSD se “zguduie” de două săptămâni, la Cluj. Încă o demisie din partid.

Haos la PSD Cluj: unii își dau demisia, iar alții urmează să fie retrași din cursa localelor, cu puțin timp înainte de alegeri. După retragerea Claudiei Anastase din partid și din Consiliul Local pe fondul unor divergențe cu conducerea, miercuri, în PSD Cluj, s-a mai lăsat cu o demisie.

Ducu Hotima, președintele executiv al PSD Cluj-Napoca a decis să plece și el pentru că nu se mai regăsește în partid și în ceea ce însemnă proiectul PSD în acest moment, în organizația municipală. Ducu Hotima spune că a pornit la drum pentru o reformare a PSD alături și susținând proiectul semnat de Aurelia Cristea (nu doar cel de candidatură), iar pentru că acum Cristea va fi  dată la o parte, va pleca și el.

Cristea iese din cărți

În contextul declarațiilor lui Hotima, retragerea Aureliei Cistea devine o certitudine.  „Mi-am depus demisia din funcția de președinte executiv, la Biroul Municipal al PSD, din partid nu am demisionat. Motivul meu este acela că inițial am vrut să susțin un proiect – semnat de Aurelia Cristea pentru organizația municipală -nu mă refer doar la proiectul privind candidatura sa- dar am crezut în acel proiect, iar acum acest proiect de reformare nu mai există, și-a dat duhul. Acesta este motivul pentru care am luat această decizie”, a spus Ducu Hotima, contactat telefonic de Monitorul de Cluj.


Acesta reproșează conducerii județene a partidului, mai exact lui Remus Lăpușan, faptul că în PSD Cluj încă se face politica anilor 1990, când totul era impus, referindu-se la retragerea Aureliei Cristea din cursa pentru Primăria Cluj-Napoca și înlocuirea acesteia cu Octavian Buzoianu.

Prima plecare din PSD, Claudia Anastase

În urmă cu două săptămâni, s-a retras din PSD și din Consiliul Local și Claudia Anastase, unul dintre cei mai vocali social democrați, Decizia sa avenit atunci tot pe fondul unor neînțelegeri cu conducerea partidului, care- se pare- nu a mai susținut-o pentru încă un mandat. Ea a decis să se alăture proiectului semnat de Liviu Alexa.


“Am transmis demisia mea din PSD și din Consiliul Local. Am decis să mă alătur lui Liviu Alexa și echipei sale și sunt convinsă că am luat decizia bună. Cred că bătălia politică trebuie să se ducă cu idei și cu arme frumoase, nu în acest fel. Nu îmi voi ataca foștii colegi din PSD, nici măcar pe cei care m-au adus în această situație. Ei singuri își vor arăta firea, logica și buna credință. Mă alătur lui Liviu Alexa pentru că doboară munții…împreună putem readuce încrederea în oamenii construiți vertical”, a declarat Anastase atunci.

Încă un candidat scos din pălărie

Până se hotărăsc însă social democrații să anunțe că îl vor susține pe Buzoianu pentru Primăria Cluj-Napoca, au decis să mai anunțe un candidat la Consiliul Județean. “PSD Cluj îl susține pe Nati Ariton, pe lista de candidați ai PSD, la Consiliul Județean Cluj. În urma discuțiilor avute cu reprezentanții sindicatelor, precum si datorită faptului că PSD a avut un dialog constructiv de-a lungul timpului cu sindicatele, îl va susține pe lista de candidați la Consiliul Județean Cluj, pe fostul președinte al  Blocului Naţional Sindical Cluj, domnul Nati Ariton. Nati Ariton a demisionat din funcție pentru a se putea dedica acestui proiect comun și suntem convinși că va reprezenta cu succes mișcarea sindicală în Consiliul Județean Clu”, au anunțat social democrații.

abonare newsletter