Politică

Kovesi: Ar trebui o lege care să interzică celor condamnaţi definitiv să rămână în funcţie

Procurorul şef al DNA Laura Codruţa Kovesi crede că este necesară o modificare legislativă prin care persoanele care sunt condamnate definitiv pentru fapte de corupţie să nu mai poată exercita în continuare funcţia de care s-au folosit sau în care au comis faptele de corupţie.

"Ar trebui o modificare legislativă prin care persoane care sunt condamnate definitiv pentru fapte de corupţie să nu mai poată exercita în continuare funcţia de care s-au folosit sau în care au comis faptele de corupţie", a afirmat procurorul şef al DNA, făcând referire la "prea mulţi" parlamentari sau primari care au fost condamnaţi definitiv la închisoare, cu suspendare, dar care sunt încă în funcţie.

Aflată la al doilea mandat în fruntea DNA sefa procurorilor reclamă presiunile asupra instituţiei pe care o coordonează.

"În primii 3 ani, am văzut de foarte multe ori presiuni directe sau indirecte, presiuni exercitate prin declaraţii publice date de persoane care deţin funcţii importante, am văzut presiuni prin încercarea de a modifica legea, chiar şi respingerea cererilor de arestare în Parlament o putem considera o forma de presiune", a declarat procurorul şef al DNA, la emisiunea "După 20 de ani" de la PROTV.

Ultimele Stiri
abonare newsletter