Politică

"Super marţi" în SUA - Miza uriaşă pentru candidaţii partidelor la prezidențiale

Marţi se desfăşoară în SUA evenimentul electoral cunoscut drept "super marţi", ce influenţează alegerea candidaţilor celor două partide, republican şi democrat, în alegerile prezidenţiale de anul acesta.

O dată la fiecare patru ani, în procesul de alegere a unui nou preşedinte, de SuperTuesday, 14 state şi teritorii americane votează pentru persoana pe care vor să o vadă candidat la alegerile prezidenţiale din 8 noiembrie, scrie ziare.com.

Partidele americane îşi selectează candidaţii la prezidenţiale la o convenţie a partidului unde îşi trimite delegaţii fiecare stat american. Dacă în februarie patru state îşi alegeau delegaţii (Iowa, New Hampshire, Nevada şi South Carolina), la 1 martie, de "super marţi", 14 state şi teritorii americane organizează alegeri pentru mai mult de 1.000 de delegaţi democraţi şi 600 de delegaţi republicani.


Un candidat democrat are nevoie de 2.382 de voturi ale delegaţilor şi un republican de 1.237 pentru a obţine nominalizarea partidului la prezidenţiale, aşa că "super marţea" joacă un rol crucial în acest proces.

Pe lângă acest rol, Super Tuesday este şi un bun instrument de reducere a numărului de candidaţi fără şanse. Este de aşteptat că acei candidaţi înscrişi la cursa pentru nominalizarea democrată sau republicana care obţin rezultate slabe de "super marţi" să se retragă din cursă.

Etichete: sua
Ultimele Stiri
abonare newsletter