Politică

Scandal în Parlament pe tema Autostrăzii Transilvania: Ungaria aduce autostrada la graniţă, iar noi nu ne facem temele

Deputatul UDMR Cseke Attila a declarat luni că anul iniţial de finalizare a Autostrăzii Transilvania a fost 2012, iar în 2016 sunt doar 52 de kilometri circulabili din 415 prevăzuţi.

"Autostrada Transilvania este un proiect de infrastructură care nu ar mai trebui să ne preocupe deloc, ci doar să citim denumirea acesteia pe indicatoare când circulăm pe ea. Construirea acestei autostrăzi a fost şi va fi o prioritate pentru UDMR. Anul iniţial de finalizare a autostrăzii, 2012, a trecut de trei ani şi noi avem doar 52 de km circulabili din 415 km iniţial prevăzuţi. Vă propunem să daţi soluţii şi să inauguraţi cât mai urgent tronsoane din Autostrada Transilvania", a spus deputatul UDMR în plenul Camerei Deputaţilor, la "Ora Guvernului".

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a explicat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, că la preluarea mandatului a găsit multe blocaje şi estimează că în luna aprilie vor veni aproape toate avizele care ar permite înaintarea lucrărilor la autostrada Transilvania.


Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, prezent luni la Ora Guvernului, a fost chestionat cu privire la stadiul lucrărilor la autostrada Transilvania, despre care a spus că, este posibil să se finalizeze în 2020.

"Sunteţi un tehnocrat într-un guvern tehnocrat, fără presiuni de ideologii politice şi departea de vreun interes politic imediat într-un an electoral. Societatea şi-a pierdut răbdarea. Vrea fapte! E timpul să daţi soluţii şi să inauguraţi cât mai urgent tronsoane din Autostrada Transilvania", a declarat deputatul UDMR Cseke Attila.


El i-a cerut ministrului Transporturilor, Dan Costescu, să îi comunice "termenele realiste şi determinarea de a munci şi de a evolua rapid în construcţia acestei autostrăzi".

"Ne interesează pe fiecare tronson din autostradă stadiul acestuia, problemele de implementare a execuţiilor la zi, situaţia plăţilor exproprierilor, unde este cazul, existenţa autorizaţiilor şi avizelor, termenele de execuţie pe fiecare tronson, în ce stadiu este actualizarea acordului de mediu. Ungaria începe din aprilie execuţia tronsoanelor care fac legătura cu Autostrada Transilvania. Să nu ne trezim că ei îşi fac treaba, aduc autostrada la graniţă, iar noi nu ne facem temele", a atras atenţia Cseke.


"Şi noi ne dorim să facem conexiunea cu autostrada din Ungaria. Şi noi am dus autostradă la Nădlac, dânşii nu au fost acolo de partea cealaltă a frontierei" a replicat ministrul Transporturilor.

De asemenea, ministrul a arătat că blocajele pe care le-a găsit la preluarea mandatului vor fi depăşite. "Trebuie să vă spun că este vorba de foarte multe blocaje pe care le-am găsit. Pentru ele, în afară de soluţiile concrete de rezolvare, ne-am concentrat şi pentru a găsit soluţii pe termen lung pentru ca aceste blocaje să nu se mai repete pentru proiectele care vor urma (...) Sectorul 1C, care ţine de la Târgu-Mureş la Ogra, este un sector de 14 kilometri. Pe acest sector, în 17 noiembrie, când am fost investiţi am găsit HG-urile de un an şi jumătate demarate şi blocate. Practic, am procedat la deblocarea acestei situaţii şi pe 27 ianuarie am dat Hotărârea de Guvern de expropriere (...) la jumătatea lunii aprilie vom putea să dăm ordinul de începere a lucrărilor", a declarat ministrul.


Dan Costescu a explicat că tronsonul 2A între Orga şi Câmpia Turzii este blocat pentru că nu există acordul de mediu, care va veni abia în luna aprilie. În aceeaşi perioadă ar urma să vină şi autorizaţia de construire, astfel că ordinul de începere a lucrărilor va fi dat în mai-iunie.

"Pentru secţiunea 2B am găsit o procedură anulată. Practic, în companie se lucrează, acum, pentru refacerea documentaţiei pentru reluarea procedurii, care se va produce undeva în luna martie", a mai spus ministrul.


Tronsonul 3C între Suplacu de Bacău şi Borş (60 km) a avut un blocaj din cauza disputelor interne în interiorul companiei câştigătoare, însă acestea s-au rezolvat, iar din luna martie vor începe lucrările în teren şi pe acest tronson.

Tronsonul de 8,7 km dintre Gilău şi Nădăşelu este primul pe care se lucrează din toate cele şase loturi din autostrada Transilvania pe care compania americană Bechtel a fost de acord să le părăsească. Sectorul de drum are o lungime de 8,7 km, la care se va adăuga un sens giratoriu care va face legătura cu DN1F. Valoarea proiectului, care ar trebui finalizat în aprilie 2016 este de 258 de milioane de lei (aproximativ 58 milioane de euro), bani proveniţi de la bugetul de stat. Lucrarea este executată de asocierea dintre SC Spedition UMB SRL cu SC Tehnotrade SRL.

În urmă cu două săptămâni, Cătălin Homor, directorul general al CNADNR, a inspectat lucrările pe tronsonul Gilău-Nădăşel.

”Tronsonul Gilău-Nădășelu este realizat în proporţie de peste 50% la nivel de corp de autostradă iar pasajele sunt în diferite faze de execuţie. O problemă care întârzie finalizarea tronsonului de autostradă este defrişarea unei suprafeţe de pădure”, a declarat Cătălin Homor.

Lucrările la tronsonul Gilău-Nădăşel al autostrăzii Transilvania riscă să fie blocate din cauza faptului că până în acest moment nu s-a reuşit reavizarea acordului de mediu pentru întreg proiectul care vizează construirea A3.

Acordul de mediu al A3 a fost dat în 2004, când fost demarat proiectul de construire a Autostrăzii Transilvania, şi a expirat după zece ani, adică în decembrie 2014. Astfel că a fost necesar un proiect de reavizare a acordului de mediu, care a fost încredinţat, în vara anului trecut, în urma organizării unei licitaţii, firmei SC USI SRL.

abonare newsletter