monitorulcj.ro Menu

Politică

Cioloș le-a propus europarlamentarilor să se reunească o dată pe lună la București

Premierul Dacian Cioloș a anunțat că le-a propus europarlamentarilor români să organizeze întâlniri lunare în Capitală, cu scopul de a avea un schimb de opinii referitor la subiectele de pe agenda europeană..

"Am discutat cu europarlamentarii români și am stabilit să punem la punct un mecanism de discuții de conlucrare. Eu le-am propus să ne vedem cam o dată pe lună la București, în general lunea, pentru că dânșii lunea după-amiaza sau marțea se întorc la Bruxelles sau la Strasbourg, ca să avem un schimb de opinii pe principalele subiecte de pe agenda europeană", a declarat prim-ministrul României.

Cioloș a menționat și că i-a informat pe europarlamentari că în viitorul apropiat va trece Departamentul pentru Afaceri Europene la Cancelaria prim-ministrului.

"E o ordonanță de urgență de mai mulți ani care spune că Departamentul de Afaceri Europene este în Ministerul de Externe, dar în coordonarea prim-ministrului și o să aplicăm lucrul acesta. Domnul Bădescu (Cristian Bădescu — n.r.), șef adjunct al reprezentanței de aici (din Bruxelles — n.r.) urmează să fie numit secretar de stat în perioada imediat următoare în fruntea Departamentului de Afaceri Europene. Departamentul va avea rolul să reactiveze acel Comitet de Afaceri Europene care ar trebui să se reunească în fiecare săptămână și să discute în mod operativ agenda europeană, (...) să ajute la coordonarea pozițiilor României pe diferite subiecte", a completat premierul.