Politică

ANALIZĂ - Beneficiile pe care şi le-au votat parlamentarii în 2015. Cu cât le cresc veniturile

Parlamentarii şi-au votat, în anul 2015, mai multe beneficii, printre care şi legea privind pensiile speciale, prin care vor putea primi, la finalul mandatului, sume de până la 16.500 de lei, brut, precum şi majorări de indemnizaţii de 10 la sută, la un loc cu toţi bugetarii.

Anul 2015 a fost anul în care Parlamentul a aprobat o serie de proiecte de lege pentru acordarea pensiilor speciale mai multor categorii de persoane, printre care aleşi locali, militari, aviatori, diplomaţi, personalul auxiliar din justiţie, fiind în discuţie acum şi o iniţiativă privind pensii speciale pentru profesorii din învăţământul preuniversitar.

La finalul lunii aprilie, în timp ce multe astfel de proiecte erau pregătite în Parlament, senatorii şi deputaţii au iniţiat o lege de modificare a Statutului propriu prin care şi ei vor putea beneficia de indemnizaţie pentru limită de vârstă (pensie specială).


Proiectul a fost iniţiat de 228 de senatori şi deputaţi, un număr record pentru o iniţiativă legislativă. Adoptarea proiectului a fost una dificilă, după ce legea a trecut de Parlament în luna iunie, însă a fost întoarsă de preşedintele Klaus Iohannis spre reexaminare. În forma iniţială, proiectul nu anula dreptul la pensie specială celor condamnaţi pentru corupţie pe vechiul Cod penal şi oferea indemnizaţie chiar şi pentru senatorii şi deputaţii care nu îndepliniseră un mandat complet.

În urma negocierilor din Parlament, proiectul a fost modificat pentru a include şi infracţiunile din vechiul Cod penal, dar a fost adăugat şi un amendament potrivit căruia de pensie specială beneficiau senatorii şi deputaţii care aveau minimum un an de mandat. Au fost introduse şi modificări care prevedeau că pensia specială nu poate intra în plată dacă parlamentarii sunt realeşi pentru un nou mandat, după ce forma iniţială permitea ca un parlamentar să primească şi pensie, dar şi indemnizaţie în acelaşi timp.


În cele aproape patru luni cât a fost discutată în Comisia pentru statut a Parlamentului, legea a trecut printr-o serie de noi modificări, majoritatea şedinţelor acestei comisii nefiind însă publice. Informaţiile cu privire la noua formă a legii apăreau greu, iar senatorii şi deputaţii care au lucrat asupra proiectului au evitat, de multe ori, să discute cu presa despre modificările aduse.

În cele din urmă, pe 10 decembrie, la opt luni de la prezentarea formei iniţiale a legii, proiectul privind pensiile speciale a fost redactat în formă finală, cinci zile mai târziu fiind adoptat de căre Parlament.


Astfel, deputaţii şi senatorii beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare. Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat de activitate parlamentară.

Pe perioada exercitării unui nou mandat, plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suspendă, urmând a fi reluată, la încetarea acestuia, în cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandate exercitat după suspendare. Nu beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă deputaţii şi senatorii care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea, în calitate de deputat sau senator, a unei infracţiuni de corupţie prevăzută la art. 289 - 291 din Legea Codului Penal.


Pensia se va acorda în limita a trei mandate, urmând să fie calculată ca produs al numărului de luni de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută aflată în plată.

Astfel, indemnizaţia brută medie a unui deputat sau senator este de aproximativ 7.000 de lei, dacă acesta nu ocupă şi funcţii de conducere în Parlament, în comisii sau în Biroul Permanent al Camerei din care face parte. Pentru şefii de comisii şi liderii Biroului Permanent, indemnizaţia brută poate depăşi 19.000 de lei.


Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a beneficiat, în luna august (ultima lună actualizată pe site-ul Senatului), de o indemnizaţie netă de 15.942 de lei, adică aproximativ 21.000 de lei brut. De aceeaşi sumă beneficiază şi Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Valeriu Zgonea se află la al patrulea mandat, iar Călin Popescu Tăriceanu la al şaselea, astfel încât indemnizaţia pentru limită de vârstă este plafonată în ambele cazuri la trei mandate.

Cei doi şefi al Legislativului vor beneficia, astfel, de o pensie specială de aproximativ 16.560 de lei brut, lunar.

Indemnizaţia pentru limită de vârstă se va calcula în funcţie de indemnizaţia de bază aflată în plată în luna anterioară solicitării acestei pensii speciale, astfel încât veniturile ar scădea considerabil dacă cei doi nu şi-ar încheia mandatele de parlamentar în funcţii de conducere.

În schimb, pentru un salariu brut mediu de parlamentar, de aproximativ 7.000 de lei, pentru un mandat complet pensia ar fi de 1.850 de lei, pentru două mandate de 3.700 de lei, iar pentru trei mandate ar fi de 5.500 de lei.

De aceşti bani nu vor beneficia cei care au fost condamnaţi definitiv pentru luare sau dare de mită şi trafic de influenţă, sub rezerva ca aceste fapte să fi fost săvârşite în calitatea de parlamentar. Astfel, vor primi în continuare pensie parlamentari precum Marko Attila (UDMR), condamnat la 3 ani de închisoare pentru abuz în serviciu - faptă neincriminată în această lege - săvârşit în perioada în care nu era parlamentar, Monica Iacob Ridzi, condamnată la 5 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu ca ministru, Miron Mitrea, condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, însă faptă săvârşită în calitate de ministru, deşi era şi deputat la acea vreme. Şi Dan Voiculescu va primi pensie specială, pentru un mandat complet şi două incomplete, deşi a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă - faptă de l-ar descalifica de la acest drept, însă în momentul în care fapta a fost săvârşită nu era parlamentar, ci doar şef de partid.

Pe de altă parte, veniturile deputaţilor şi senatorilor în baza cărora au fost calculate aceste pensii speciale, urmează să crească, de la 1 ianuarie 2016, cu 10%, potrivit unei modificări legislative aprobate de parlamentari la finalul acestui an.

Ultimele Stiri
abonare newsletter