Politică

Guvernul a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu PENSIILE SPECIALE ale aleşilor locali

Guvernul a sesizat, pe 26 decembrie, Curtea Constituţională a României în legătură cu obiecţiuni privind Legea pensiilor speciale ale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Consilii Judeţene, informează Executivul, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, sesizarea vizează încălcarea mai multor articole din Legea fundamentală prin instituirea unor privilegii pentru anumiţi aleşi locali şi ridică problema impactului financiar al aplicării actului normativ care ar duce la un deficit bugetar peste cel agreat cu Parlamentul, de aproape 400 milioane de lei.

"În cursul zilei de sâmbătă, 26 decembrie 2015, Guvernul României a formulat, printr-o sesizare adresată Curţii Constituţionale a României, obiecţiuni privind unele aspecte ale Legii referitoare la pensiile speciale ale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Consilii Judeţene (Legea de modificare şi completare a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali). Sesizarea are în vedere încălcarea mai multor articole din Constituţie, referitoare la instituirea unui regim special de privilegii pentru anumiţi aleşi locali, acordarea retroactivă a drepturilor speciale şi neasigurararea finanţării pentru indemnizaţiile nou create", se arată în comunicatul de presă al Guvernului.


De asemenea, în forma adoptată, potrivit Guvernului, exista cel puţin 16.300 de potenţiali beneficiari ai legii. "Efortul bugetar în 2016 se ridică la 469 milioane lei. În urma impozitării acestor sume, deficitul bugetar rezultat este de 395 milioane lei, peste deficitul agreat de Parlament, şi tinde să agraveze stabilitatea cadrului fiscal bugetar. În plus, având în vedere că legea retroactivează, numărul beneficiarilor poate fi mult mai mare, ca şi impactul asupra bugetului de stat", mai menţionează sursa citată. 

Ultimele Stiri
abonare newsletter