Politică

Ardeleanul Dacian Cioloș, desemnat premier

Președintele Klaus Iohannis l-a nominalizat pe Dacian Cioloș premier al României. După aproape o săptămână de discuții și două runde de consultări cu partidele și societatea civilă, șeful statului a anunțat, marți, că fostul comisar european pentru Agricultură va conduce Executivul de la București. Dacian Cioloș are de trecut proba votului în Parlament, dar partidele, cu excepția ALDE, au anunțat că sunt de acord cu un premier tehnocrat.

Cioloș va avea la dispoziție 10 zile pentru a forma o echipă guvernamentală cu care să vină în fața Legislativului. Acestuia i s-a promis că își va alege singur miniștrii.

Cioloș, premierul independent

Dacian Cioloş a declarat că intenţionează să deschidă administraţia guvernamentală spre societate şi să lucreze îndeaproape cu grupurile politice din Parlament pentru "a progresa împreună" pe proiectele ce vor fi propuse, el precizând că în perioada următoare se va concentra pe formarea echipei.


"Sunt conştient de faptul că trecem printr-o perioadă, cred eu, cheie pentru societatea românească, o perioadă în care societatea a ajuns la un grad de maturitate care necesită o prezenţă publică a Guvernului, în aşa fel încât să asigure puntea de legătură între diferite instituţii ale statului şi aş spune, mai precis, între politic şi societate. Şi sunt conştient de faptul că acest lucru se aşteaptă de la viitorul Guvern, să fie în măsură să aibă urechea aplecată la cei care au idei, nu doar pentru a ridica problemele cu care ne confruntăm, dar şi pentru a identifica soluţiile pentru a merge mai departe şi, în acelaşi timp, să aibă acest Guvern înţelepciunea şi maturitatea să poată să lucreze cu Parlamentul, cu cei care sunt în măsură să ia deciziile care să ne permită să progresăm", a spus Dacian Cioloş, la Palatul Cotroceni, după ce preşedintele Klaus Iohannis a făcut anunţul privind desemnarea sa pentru funcţia de prim-ministru.

Potrivit lui Cioloş, acest mod de lucru "ne va dovedi maturitate şi ne va permite să schimbăm ceea ce este de schimbat în societate".


PSD a avut propria propunere

Deși la prima rundă de consultări care a avut loc joi şi vineri niciun partid nu a avansat o propunere de premier, PSD s-a răzgândit ulterior.

PSD l-a propus pentru postul de premier pe viceguvernatorul BNR Liviu Voinea. Acesta este viceguvernator BNR şi membru al consiliului de administraţie al Băncii Naţionale, din 2014. În perioada 2012-2014 a fost membru al Cabinetului Ponta, ocupând funcţia de ministru delegat pentru Buget.


Anterior, a fost secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice, activităţi şi responsabilităţi în domeniul politicilor fiscale.

Cine este Dacian Cioloș

Noul premier a studiat la Cluj și a fost ministru în Guvernul Tăriceanu.


Dacian Cioloș s-a născut la data de 27 iulie 1969, în orașul Zalău. După absolvirea în 1987 a studiilor medii la Liceul agroindustrial din Șimleul Silvaniei, specializarea Horticultură și Viticultură, a urmat cursurile Facultății de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj (1989-1994), obținând diploma de inginer horticultor.

A urmat apoi studii de agronomie aprofundată, specializarea "Sisteme de producție și Dezvoltare rurală" la École Nationale Supérieure Agronomique (ENSAR) din Rennes, Franța, beneficiind de o bursă guvernamentală franceză (1995-1996) și un master științific (DEA) în "Economia dezvoltării agricole, agro-alimentare și rurale" la École Nationale Supérieure Agronomique (ENSAM) și Université Montpellier I (1996-1997).


În intervalul 2002-2003 a lucrat la Comisia Europeană, iar din ianuarie 2005 a fost cooptat în Ministerul Agriculturii, unde a deţinut mai multe funcţii, de la consilier al ministrului până la cea de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În octombrie 2007, Cioloş l-a înlocuit la cârma ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe Decebal Traian Remeş, politician acuzat la acea vreme de trafic de influenţă în celebrul „dosar Caltaboşul“. Pe fondul acestui scandal, Cioloş a fost numit ministru, funcţie pe care a păstrat-o până la formarea primului Guvern Boc., potrivit adevarul.ro. În ianuarie 2009, acesta a refuzat să fie cooptat în cadrul guvernului Boc, unde să deţină o funcţie pe partea de agricultură. Ușterior, Dacian Ciolos a fost numit director pentru programe de dezvoltare rurală în cadrul Comisiei Europene. Această poziţie nu l-a împiedicat ca în iulie 2009 să devină şi şeful Comisiei Prezidenţiale pentru elaborarea unei strategii în domeniul agriculturii. Guvernul României condus de Emil Boc l-a nominalizat la 12 octombrie 2009 pe Cioloş pentru funcţia de comisar european, susţinându-l pentru un portofoliu pe domeniul agriculturii.

Text scris împreună cu Ionela Avram, studentă în Anul I la Jurnalism, FSPAC, UBB

abonare newsletter