Politică

PSD Cluj pune câteva întrebări despre Cluj Arena unor „politicieni populişti”

PSD Cluj adresează câteva întrebări despre situația Cluj Arena liberalilor Emil Boc și Alin Tișe.

Social democrații clujeni consideră că în ultimele săptămâni, asistăm la un concurs al părerologiei între liberalii clujeni, aceştia pasând între ei, colegi de partid, consilieri judeţeni, locali, parlamentari, primari prezenţi sau viitori, răspunderea morală şi responsabilitatea administrativă faţă de o investiţie de zeci de milioane de euro de care şi-au bătut joc prin management defectuos.

„În aceste condiţii, vă întrebăm din respect pentru clujeni şi adevăr, următoarele:


1. Domnule Emil Boc spuneţi că stadionul trebuie administrat de primăria Cluj-Napoca. De ce nu aţi rezolvat, reglementat această situaţie când eraţi premier, Alin Tişe preşedinte al Consiliului Judeţean şi Sorin Apostu primar. Dumneavoastră, alături de PDiştii vopsiţi mai nou în galben, aveaţi toate  pârghiile să rezolvaţi această problemă!

2. Cluj Arena s-a construit cu bani alocaţi de Consiliul Judeţean, cu aceste fonduri puteau fi modernizate drumuri judeţene, se puteau dezvolta parcurile industriale, implicit se creau locuri de muncă, se putea construi un abator şi multe altele. Nu este corect ca acum, Consiliul Judeţean Cluj să rămână şi fără stadion. Ar fi incredibil! Teoretic nu putem renunţa la stadion fără o compensaţie materială chiar dacă acest lucru s-ar realiza etapizat, în mai mulţi ani .


3. Domnule Alin Tişe puteţi să ne spuneţi dacă aţi luat în calcul impactul bugetar la nivelul Consiliului Judeţean al impozitului care trebuia plătit după momentul finalizării construcţiei?”, spun social democrații clujeni.

Aceștia consideră că trebuie identificată  o solutie prin care să se plăteasca impozitul şi pe viitor trebuie agreată  o strategie comună, având ca parteneri şi Primăria Cluj-Napoca, pentru a eficientiza activitatea la Cluj Arena, astfel încât să se poată plăti toate taxele de către societatea care gestionează stadionul.


„În acest context, aşteptăm explicaţii coerente de la toţi actorii din PNL implicaţi în acest management defectuos şi consideram că este și de datoria consilierilor judeţeni să identifice o soluţie până la rectificarea bugetară, pentru a cuprinde la rectificare, în buget, sumele necesare deblocării acestei situaţii”, a declarat consilierul judeţean Remus Lăpuşan, preşedintele PSD Cluj.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter