Politică

Oprea: „Am încheiat o fuziune prin absobţie cu PP-DD. Suntem un partid al uşilor deschise”

Preşedintele UNPR Gabriel Oprea a anunţat luni fuziunea prin absorbţie a UNPR cu PP-DD, arătând că Uniunea este „un partid al uşilor deschise pentru toţi cei care vor să facă politică în interes naţional”.

„Astăzi vreau să anunţ că am încheiat o fuziune prin absorbţie a PPDD. UNPR nu a ascuns niciodată că este un partid al uşilor deschise. Toţi care doresc să facă politică în interes naţional sunt bine primiţi în UNPR şi cei care au făcut politică sau nu, şi cei care au făcut parte dintr-un partid de stânga sau de dreapta”, a spus Oprea.

El a arătat că fuziunea prin absorbţie cu PP-DD este „un lucru firesc” deoarece foarte mulţi parlamentari ai acestui partid sunt deja membri UNPR.


„Majoritatea covârşitoare a acelor care sunt parlamentari sau aleşi locali şi-au exprimat de-a lungul timpului intenţia de a veni la noi în partid. Îi cunosc foarte bine pe actualii parlamentari din PP-DD, sunt oameni oneşti. Colegii din PP-DD au o mare calitate: nu au mai făcut politică vin din cadrul comunităţilor lor şi legătura lor cu cetăţenii este foarte strânsă. Avem ce învăţa de la ei, după cum şi ei au de învăţat de la noi”, a adăugat Oprea.

El a spus că nu au fost discuţii despre „demnităţi”.


Preşedintele PP-DD Simona Man a declarat că partidul său a demonstrat la alegerile parlamentare şi locale că poate să facă performanţă, dar nu a reuşit să „ţină aproape grupul parlamentar”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter