Politică

Consilierii necunoscuţi ai Clujului: Liberalul Florin Gliga, tânăr şi înstărit

Dacă îi vezi lângă un stâlp, mai degrabă saluţi stâlpul: cu un an înaintea alegerilor locale, Monitorul de Cluj vă arată cât sunt de vizibili politicienii, în ochii cetăţenilor. În ordine alfabetică, în seria pe care Monitorul o realizează urmează Florin Gliga.

Anul viitor vor avea loc alegeri locale şi cei mai mulţi dintre consilierii locali vor candida pentru un nou mandat. Unii dintre ei nu au reuşit să se facă remarcaţi în ochii clujenilor, dar nici nu s-au sinchisit să îşi publice raportul de activitate pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, aşa cum este şi cazul consilierului local Florin Gliga. De altfel, politicianul nu şi-a publicat nici CV-ul, dar toate acestea reprezintă o practică obişnuită la majoritatea consilierilor locali clujeni.

Gliga a intrat în politică în anul 2005 şi face parte din vechiul PDL, acum noul mare PNL. Gliga este, în calitate de consilier local, membru în Comisia pentru Buget şi Finanţe.  În ce priveşte funcţiile de partid, Gliga este vicepreşedinte la organizaţia municipală a PNL.


La al doilea mandat în forul local 

Astfel, consilierul a susţinut, mai ales în al doilea mandat, proiectele care ţin de domeniul economic şi mai ales pe cele care vizează investiţii în Cluj-Napoca.

“Am susţinut şi susţin proiectele executivului local şi m-am implicat  în proiectele de investiţii ale municipiului , şi aici mă refer mai ales la cele finanţate pe fonduri europene”, a spus consilierul.  


Dintre cele mai importante iniţiative ale sale şi mai ales dintre ultimele, Gliga aminteşte proiectul privind ambulatoriul de la Spitalul Municipal dar şi proiectul “Cluj-Napoca-oraşul comoară”, care presupune o serie de lucrări de modernizare a Clujului.

Mai multe surse de venit

Florin Gliga este unul dintre cei mai înstăriţi consilieri locali clujeni şi are mai multe surse de venit. Astfel, el are un apartamaent de 68 de mp în Cluj-Napoca, are acţiuni la câteva firme, dar are şi datorii la bănci. De la Consiliul Local Gliga a obţinut, potrivit ultimei sale declaraţii de avere aproximativ 8.000 de lei, iar de la Clujana S.A, societate aflată în subordinea CJ Cluj, a luat o indemnizaţie de aproximativ 4.000 de lei. Consilierul deţine de altfel funcţia de director interimar al acestei societăţi şi este totodată membru în consiliul de administraţie. Liberalul a mai încasat 122.790 lei din alte servicii, în calitate de expert contabil.


Florin Gliga are 39 de ani şi a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din Cluj-Napoca, din cadrul UBB.

Ce spun clujenii

Clujenii cu care Monitorul a stat de vorbă le sugerează consilierilor locali să organizeze întruniri la primăriile de cartier astfel încât să se facă vizibili şi atunci când nu este campanie electorală. 


“Consilierii locali sunt total invizibili, nu se implică în problemele comunităţii. Ar trebui să fie mai interesaţi de drumurile astea dezastruoase şi de parcurile din Cluj, mai ales de cele pentru copii. Sunt invizibili, am auzit de ei într-adevăr înainte de alegeri, când participau la tot felul de acţiuni, dar după aceea, nimic”.   (Septimiu Pop)

“Nu îl ştiu pe acest consilier. Despre consilieri ştiu că împart banii oraşului, dar cred că preferenţial, după criterii stabilite de ei. De exemplu, la sport, nu se împart banii la fel pe toate domeniile. Un anumit domeniu sportiv ia mai mulţi bani decât altul. În rest, nu ştiu nimic de consilierii locali, că nu-I vezi niciunde”.   (Doru Drăgan)


“Nu l-am văzut nici măcar la televizor. Dar la televizor nu mai prea avem cum să îi vedem, că au cam dispărut televiziunile locale. Noi nu avem timp să participăm la şedinţe de consiliu local, de aceea eu cred că ar trebui să organizeze ei întruniri cu clujenii, la primăriile de cartier”.   (Nicolae Purcel)

Etichete: consilieri locali
abonare newsletter