monitorulcj.ro Menu

Politică

Kelemen Hunor, „taxat“ de CSM pentru declaraţiile făcute la Cluj

Judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al CSM, a sesizat, luni, Inspecţia Judiciară cu privire la afirmaţiile făcute de preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. Acesta a spus că „persoanele care au aplicat cu bună credinţă legea sunt pedepsite“ şi că „Nagy Zsolt este nevinovat şi a fost totuşi încarcerat“.

Dumbravă le cere, astfel, inspectorilor judiciari să verifice posibila afectare a independenţei justiţiei ca urmare a declaraţiilor politice făcute de preşedintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), în data de 17 aprilie 2015, în cadrul Congresului UDMR., scrie Mediafax.

Membrul CSM este de părere că, dincolo de solidaritatea faţă de unii colegi, opiniile pe care Hunor le-a avut cu privire la cauze particulare aflate pe rolul instanţelor şi care s-au soldat cu hotărâri judecătoreşti definitive sau care încă se află pe rolul parchetelor din România, reprezintă „atacul îndreptat împotriva statului de drept, a justiţiei“.

De asemenea, judecătorul Dumbravă apreciează că, tot în cadrul Congresului UDMR, Kelemen Hunor a indus ideea că partidul politic pe care-l reprezintă va fi întotdeauna solidar „cu cei nedreptăţiţi“, pentru că „statul de drept înseamnă lipsa totală a arbitrariului“.