Politică

Cine sunt parlamentarii clujeni care vor pensii „nesimţite“

255 de parlamentari au semnat propunenea legislativă privind pensiile speciale ale parlamentarilor. Dintre aceştia, câţiva sunt clujeni.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care prevede pensiile speciale ale parlamentarilor, a fost depusă joi la Camera Deputaţilor şi este semnată de 255 de deputaţi şi senatori.

Puterea şi Opoziţia şi-au unit forţele

Astfel, dintre parlamentarii clujeni care au semnat pentru o bătrâneţe îmbelşugată, doi sunt liberali, trei sunt social democraţi şi unul este de la PMP. De asemenea, şi deputatul UDMR Mate Andras susţine proiectul.


Este vorba despre deputaţii PNL Adrian Oros şi Radu Zlati, deputaţii PSD Aurelia Cristea şi Cornel Itu şi deputatul PMP Adrian Gurzău. Pe lista semnatrilor apare, de asemenea şi senatorul social democrat Alexandru Cordoş. Ceilalţi şapte parlamentari nu au semnat lista, dovadă că se poate ca nu chiar toţi aleşii să alerge doar după privilegii.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat joi că liberalii nu susţin pensiile speciale pentru parlamentari şi că partidul va face efortul de a-şi convinge propriii parlamentari care au semnat această iniţiativă, adăugând că speră să nu fie puşi în situaţia unor sancţiuni.


Deputatul PSD Cornel Itu susţine că iniţiativa legislativă vizează, printre altele, o similitudine între Parlamentul European şi Parlamentul României.

„Am semnat proiectul care se va discuta în grupurile parlamentare şi apoi în plenul Parlamentului. Prin această iniţiativă s-a dorit, pe de-o parte, o similitudine între Parlamentul European, unde euroaparlamentarii beneficiază de pensii la final de mandat, şi Parlamentul României, şi introducerea unei normalităţi în ceea ce priveşte parlamentarii români care ar trebui să beneficieze de pensii decente. Avem colegi care sunt în Parlament din anii ’90 şi care nu au spor de vechime, ei cum ies la pensie?“, a declarat Itu, citat de Mediafax.


Şi deputatul UDMR Mate Andras, liderul UDMR Cluj, susţine proiectul, argumentând că nu este în regulă ca un parlamentar să iasă la pensie cu 1.000 de lei.

„Nu am semnat încă proiectul, dar este posibil să îl semnez. Nu cred că este în regulă ca un parlamentar, care nu beneficiază de vechime pe durata mandatelor, să iasă la pensie cu 1.000 de lei, câtă vreme contribuţia sa la bugetul asigurărilor sociale a fost ridicată şi nu i se calculează vechimea la pensie”, a spus şi Mate Andras.


Legiferează doar pentru ei

PSD vrea să repare ce „a stricat Emil Boc“. Astfel şi-au motivat social democraţii iniţierea proiectului prin care vor să se revină la pensiile „nesimţite“.

Chiar dacă în cursul acestei săptămâni nu s-au înghesuit să legifereze, parlamentarii nu au uitat de acest proiect care îi vizează în mod direct.


Inițiatorii propunerii legislative vor să se asigure că proiectul are susținerea necesară, pentru a fi adoptat. Potrivit proiectului care reintroduce aceste privilegii pierdute, după un mandat, parlamentarul ar urma să primească o pensie specială de 1.600 de lei. La două mandate, alesul ar primi undeva în jur de 3.400 de lei și dacă ar avea trei mandate la activ, ar primi 4.400 de lei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter