Politică

Seplecan despre UDMR Cluj: „Să-şi asume: la putere sau în opoziţie”

Consilierul judeţean Mihai Seplecan le cere reprezentanţilor UDMR Cluj să-şi asume poziţia politică.

Guvernul României a fost validat luni în Parlament cu sprijinul celor de la UDMR.

„Domnilor politicieni de la UDMR Cluj, acum că ați ieșit de la guvernare, dar ați ales să sprijiniți validând în plenul Parlamentului noul guvern Ponta IV, ce ar fi să vă asumați o poziție politică fermă în interesul unor politici locale coerente? Adică am avea și noi, restul politicienilor, amabilitatea să știm dacă sunteți la Putere sau în Opoziție, dacă interesul dumneavoastră este comun cu cel al tuturor cetățenilor români, indiferent de naționalitate, comun cu al celor care plătesc taxe și impozite, cu cel al cetățenilor la a căror bunăstare și prosperitate ne-am angajat să lucrăm”, a declarat Mihai Seplecan.


De asemenea, Seplecan susţine că UDMR se află la Putere în Cluj cu sprijinul PNL.

„Aveți viceprimar în Cluj-Napoca și în multe alte localități în care PNL este majoritar. Cu ajutorul majorității PNL aveți vicepreședinte cu atribuții de președinte interimar la Consiliul Județean Cluj – deci chiar ne trebui o poziție fermă în ceea ce vă privește. Și asta nu pentru a-i asupri pe reprezentanții aflați la putere ai cetățenilor români, indiferent de naționalitate, ci pentru a despărți odată pentru totdeauna apele. Ajunge cu duplicitatea, pentru a putea separa proiectele bune făcute în interesul comunităților care ne-au ales, de cele rele făcute în interesul unor persoane sau grupuri de interese. Fără o poziție fermă din partea dumneavoastră, nici unul dintre marile proiecte ale Clujului nu are vreo șansă de finalizare și nici nu va exista o viziune unitară față de patrimoniul județului. Și, din păcate, suntem în situați să constatăm că indolența față de averea județului a atins cote alarmante, iar insolența funcționarilor publici este la fel de mare atunci când sunt chemați să dea socoteală pentru că nu și-au făcut corect datoria, numai au încasat banii. Nu vă cerem decât asumarea poziției politice la nivel local: la Putere, sau în Opoziție – să știm și noi, majoritatea cu ajutorul căreia vă promovați proiectele unde suntem: la Putere sau în Opoziție?”, a mai adăugat Seplecan.

abonare newsletter