Politică

Modernizări în cartierul Plopilor Vechi

<p /><img src="documente/stories/05_mai/05 aparate fitness prezentare.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Valoarea totală a lucrărilor a ajuns la 2,3 milioane de lei.

 

Primarul Sorin Apostu a inspectat azi cartierul Plopilor Vechi, unde recent s-au finalizat lucrările de reabiliatare a aleilor dintre blocuri şi a căilor de acces.


De asemenea, a fost modernizat iluminatul public şi au fost dotate locurile de joacă cu aparate de fitness şi cu aparate noi.

„Am finalizat lucrările în Plopilor Vechi, primul cartier unde am intrat prin programul pe 2011-2013 privind reabilitarea a 300 de alei şi străzi între blocuri. Acesta este modelul pe care vrem să-l implementăm la nivelul întregului Cluj, respectiv repararea tuturor aleilor, crearea de noi locuri de parcare, extinderea iluminatului public sau înfiinţarea lui acolo unde nu există şi crearea de locuri de joacă şi fitness pentru clujenii de toate vârstele. Lucrările la cartierul Plopilor Vechi au durat 2,5 luni şi s-au finalizat săptămâna trecută. Sigur, există întotdeauna nevoi de intervenţii ulterior. Cred că este important de spus că s-au creat un număr de 67 de locuri de parcare, s-a extins iluminatul public cu peste 50 de noi corpuri, s-au asfaltat toate aleile şi trotuarele şi s-a reabilitat Canalul Morii, care trecea prin acest cartier”, a explicat primarul Clujului.


Astfel, potrivit datelor oferite de municipalitate, s-au realizat 41 de alei care permit accesul la blocuri şi patru alei pentru acces la garaje, în lungime totală de peste 8.270 de metri pătraţi de asfalt. Suprafaţa totală asfaltată a fost de 3.466,50 de metri pătraţi. Valoarea totală a lucrărilor la acest capitol a fost de peste 1,9 milioane de lei.

 


Puncte gospodăreşti igienizate

 


Prin redefinirea aleilor s-au creat 67 de noi locuri de parcare, pe o suprafaţă de peste 1000 de metri pătraţi, care se adaugă la cele 48 de locuri de parcare deja existente. În plus, s-au montat şi peste 130 de metri de balustrade de siguranţă. Cele mai dificile lucrări s-au derulat în zona Canalului Morii, unde a fost curăţată albia şi a fost reamanajat podul existent. În zona Plopilor Vechi au fost igienizate şi cele patru puncte de colectare a gunoiului. Conform contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare menajeră încheiat cu Rosal Grup, lucrările de igienizare au presupus zugrăvirea în interior, precum şi hidroizolarea terasei punctelor de colectare, dotarea cu recipienţi pentru colectarea apei reziduale rezultată în urma igenizării punctului de colectare sau pentru colectarea eventualelor scurgeri din recipienţi pentru colectarea deşeurilor menajere. S-au turnat şape în interiorul punctelor de colectare şi au fost montate uşi la punctele de colectare cu sistem de blocare pentru a se evita împrăştierea deşeurilor.

 


Aparate de fitness în toate cartierele

 

În cazul celor două locuri de joacă, au fost montate leagăne, complexe de joacă şi aparate de fitness. S-au mai făcut lucrări de montaj de pavele şi borduri de cauciuc sub aparate pe o suprafaţă de 281,64 mp şi au fost refăcute gardurile, s-a plantat gazon şi s-au toaletat arborii. Valoarea totală a lucrărilor efectuate în întregul cartier s-a ridicat la aproximativ 2,3 milioane de lei. În ceea ce priveşte aparatele de fitness, primarul Sorin Apostu a anunţat că montarea acestora în parcurile din toate cartierele va fi finalizată până la 1 iunie. „Deja clujenii au la dispoziţie patru astfel de locuri amenajate pentru mişcare în aer liber în Parcul Central, Parcul Rozelor, Detunata şi Plopilor, iar în această vară, încă şapte astfel de locuri vor deveni funcţionale în: Parcul Lăcrămioarelor, Parcul Primăverii, baza sportivă Unirea, Complexul Perla, malul Someşului în Grigorescu, Cetăţuie şi zona Expo Transilvania”, a anunţat Apostu. Majoritatea noilor locuri vor fi gata până în 1 iunie, excepţie făcând baza sportivă Unirea, unde termenul este de 15 august.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter