Politică

Nicoară: „Prefectul partizan de Cluj a tras de timp în detrimentul interesului public şi al bugetului“

Liberalii clujeni îşi exprimă încă o dată nemulţumirea faţă de demersurile filialei locale a PSD şi ale „prefectului partizan de Cluj“, care au tras de timp pentru a nu trimite mai repede constatarea vacantării postului de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, în încercarea evidentă de a nu organiza alegerile odată cu turul al doilea al prezidenţialelor care va avea loc în 16 noiembrie.

„Reamintim opiniei publice că fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj a demisionat pe 3 octombrie a.c, dată la care demisia a fost înregistrată oficial la Consiliul Judeţean. Cu toate acestea, Prefectul a constatat vacantarea postului abia trei zile mai târziu, pe 6 octombrie, şi a trimis abia pe 20 octombrie Guvernului adresa de vacantare a postului, în vederea stabilirii datei alegerilor.

PNL Cluj consideră că emiterea ordinului se putea face pe 3 octombrie iar anunţarea Ministerului Afacerilor Interne cel mai târziu pe 13 octombrie (în loc de 20 octombrie, cum a procedat prefectul PSD), caz în care clujenii puteau avea ocazia de a-şi alege preşedintele Consiliului Judeţen pe 16 noiembrie, aşa cum era normal şi judicios din perspectiva banului public“, spune liderul PNL Cluj Marius Nicoară.


Liberalii clujeni mai subliniază că prin rispirea a peste 1 milion de euro din banii publici, prefectul şi reprezentanţii PSD Cluj nu numai că dovedesc sfidarea interesului public, dar se pare că doresc să cheme clujenii la urne în timpul sărbătorilor de iarnă, pentru a avea o prezenţă cât mai scăzută la vot.

La rândul său, preşedintele executiv ACL Cluj, liberalul Mihai Seplecan susţine că prefectul numit politic face calcule electorale în beneficiul celor de la care consideră el că mănâncă o pâine.


„Dacă își făcea datoria conform legii, Ioan Vișcan ar fi îndeplinit pașii legali de așa manieră încât alegerile anticipate pentru funcția de președinte al CJ Cluj să fie organizate odată cu turul al doilea al prezidențialelor, scutind contribuabilul clujean de o cheltuială în plus. Și nu orice fel de cheltuială, căci, din calcule politicianiste, Ioan Vușcan a ales să îi ușureze pe clujeni de 1 milion de euro.

„În ceea ce privește Clujul, mulți și-au făcut calculele la modul meschin: le iese Victor Ponta președinte, aruncă 1 milion de euro pe fereastră, că nu aruncă de la ei din buzunare și organizează alegeri anticipate în 20 ianuarie, că sunt pe valul victorie cum s-ar zice. Nu le iese faza cu președinția, se agață prin toate mijloacele și tertipurile de putere, foțând legile și interpretându-le în folos personal.


Cum ar fi dacă cheltuielile pentru aceste alegeri, neorganizate așa cum s-a cerut de către majoritatea partidelor în timpul turului doi de scrutin al prezidențialelor, ar fi suportate din buzunarele apoliticului prefect Ioan “Grătărel” Vușcan și nu din cele ale clujenilor?“, spune Seplecan.

Ultimele Stiri
abonare newsletter