Politică

Azi în Parlament -Elena Uioreanu critică proiectul UDMR privind autonomia „Ţinutului secuiesc“

Deputatul PNL de Cluj Elena Uioreanu nu este de acord cu unele prevederi din proiectul UDMR privind autonomia Ţinutului secuiesc. În opinia parlamentarului, acesta „nu este un proiect de autonomie administrativă regională firească, modernă şi necesară, ci pune bazele unui stat federal, cu două republici distincte: Ţinutul Secuiesc şi restul României“.

Elena Uioreanu subliniază că suntem în UE, suntem în NATO, putem circula, gândi şi interacţiona în libertate, dar liderii maghiarilor transilvăneni vor să-şi creeze o nouă regiune autonomă, „după modelul celei moşite sub oblăduirea lui Stalin în anii ’50 ai secolului trecut, ba chiar mai abrupt separată de România“.  

„(…)Sunt ardeleancă 100%, tatăl meu e sas din Ardeal, n-am avut şi nu voi avea niciodată idei xenofobe, dar ceea ce ne solicită UDMR nu poate fi trecut la capitolul boemă politică. Mai ales, fiindcă acest program detaliat de spargere a teritoriului României apare în plină ofensivă politică, mediatică şi de alte genuri, a extremei drepte din Ungaria(…).


Economia mondială suferă în continuare de pe urma crizei. Zeci de războaie, mari şi mici, macină vieţi şi averi pe toată întinderea planetei. Aproape de graniţele noastre răsăritene îşi face încălzirea un conflict major, cu participarea, deocamdată, a două state, ambele neprietene nouă.

Românii suferă de sărăcie şi debusolare. Parlamentul, Guvernul şi Preşedinţia nu dau semne de trezire la realitate, ba dimpotrivă. Ei bine, exact în aceste zile sumbre apare UDMR şi cere federalizarea României. Îngăduiţi-mi să nu cred în coincidenţe şi să declar, cu toată răspunderea, ca deputat român şi liberal, că ne aflăm în faţa unui pericol mortal. Principiul bulgărelui de zăpadă va funcţiona cu nemilă, imediat ce permitem formarea unui bulgăre. Dacă mai credem în România, în români, în limba, istoria, tradiţiile şi viitorul nostru, vom pune piciorul în prag, aşa cum ar proceda orice stat populat de cetăţeni responsabili. Dacă nu, există oricând varianta transformării noastre în slugi pe propria moşie. N-ar fi oricum o premieră, iar cozile de topor n-au identitate naţională, ci doar cont în bancă“.  

abonare newsletter