Politică

Politicienii se joacă „de-a Ice Bucket“

E la modă, aduce simpatie şi mai ales voturi: Ice Bucket îi prinde şi pe politicieni.

Politicienii se joacă de-a Ice Bucket Politicienii se joacă de-a Ice Bucket

Isteria campaniei umanitare „Ice Bucket Challenge“ a ajuns şi în rândul politicienilor. După Emil Boc a urmat europarlamentarul clujean Daniel Buda. De asemenea, Elena Udrea a acceptat provocarea de a-şi turna o găleată cu apă cu gheaţă în cap.

Chiar dacă gestul este pentru o cauză nobilă, au existat totuşi şi politicieni care au refuzat să se „maimuţărească“ turnându-şi în cap găleţi cu apă rece. Ei au donat, în schimb o anumită sumă de bani pentru ajutorarea persoanelor bolnave de scleroză laterală amiotrofică, care este de altfel şi scopul acestei campanii.


Joaca de-a vacanţa

Provocat zilele trecute de Emil Boc să îşi toarne o găleată cu apă rece în cap, europarlamentarul Daniel Buda a trecut la fapte.

De fapt, cei doi se prefac că se provoacă unul pe altul la Ice Bucket. Asta pentru că e la modă şi aduce voturi sau pentru că se plictisesc în vacanţă? De altfel, în cele două filmuleţe observăm un fundal asemănător, acelaşi „echipament vestimentar“ de vacanţă şi chiar aceeaşi găleată. „Am acceptat provocarea prietenului meu Emil Boc şi m-am alăturat celor care luptă împotriva cumplitei boli ALS (scleroză laterală amiotrofică), donând o sumă de bani. Îi provoc pe Radu Moisin, Radu Constantea şi Forma Călin“, a spus Buda.


Obama şi Putin au refuzat provocarea găleţii

Provocat de actorul Vin Diesel să participe la fenomenul ALS Ice Bucket, președintele rus Vladimir Putin a refuzat. Deși Putin nu a spus „nu“ cu vehemență, purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, a afirmat că președintele rus probabil nu era la curent cu această provocare și are lucruri mult mai importante la care să se gândească.

La rândul ăau, președintele american Barack Obama a refuzat să ia parte la provocarea momentului, ASL Ice Bucket Challenge, deși a fost nominalizat la leapșă de mai multe persoane, numărându-se aici cântărețul Justin Bieber, dar și Ethel Kennedy, văduva senatorului Robert F. Kennedy. Obama a donat însă o sumă de bani pentru cercetare în domeniul acestei boli.
Şi celebra actriţă Pamela Anderson a refuzat să se alăture vedetelor care au acceptat „provocarea găleţii cu gheaţă“ pentru a strânge bani spre ajutorarea persoanelor bolnave de scleroză laterală amiotrofică, actriţa criticându-i pe iniţiatorii campaniei, întrucât fac teste pe animale pentru găsirea unui tratament pentru această maladie.


Mai degrabă într-un pahar cu wisky

O reacţie simpatică a venit din partea „căpitanului Picard“ din serialul „Star Treck“. Actorul Patrick Stewart, devenit celebru pentru acest rol a ironizat „provocarea găleţii cu gheaţă“, folosind două cuburi de gheaţă pentru a-şi prepara un pahar cu whisky, după ce face o donaţie. Filmuleţul a fost postat pe internet. Actorul Patrick Stewart şi-a asumat în cel mai demn mod de până acum această provocare, lansată la nivel internaţional pentru a strânge bani spre ajutorarea persoanelor bolnave de scleroză laterală amiotrofică.

Într-un mod ironic, actorul britanic le-a arătat celebrităţilor - care s-au întrecut în a-şi turna găleţi cu apă şi gheaţă pe cap şi în a posta înregistrările momentelor respective pe internet - cum ar trebui de fapt abordată această provocare.


Ce este campania Ice Bucket

Campania „ALS Ice Bucket Challenge“ are scopul de a susţine asociaţia ALS, care luptă contra maladiei Charcot, cunoscută şi ca maladia Lou Gehrig sau scleroza laterală amiotrofică, o boală neurodegenerativă.

Zeci de mii de persoane, celebrităţi şi oameni obişnuiţi, au început, din luna iulie, să-şi arunce câte o găleată cu gheaţă pe cap, să filmeze momentul şi să îl publice pe reţelele de socializare, provocându-i şi pe alţii să facă acelaşi lucru contra unei donaţii de 100 de dolari.


Mai multe vedete din divertismentul american au acceptat această provocare, printre acestea numărându-se Steven Spielberg, Justin Bieber, Lady Gaga, Britney Spears, Justin Timberlake, Taylor Swift, James Franco, Ben Affleck, Lena Dunham şi Oprah Winfrey.

Totodată, politicieni, echipe întregi de sportivi şi personalităţi din lumea afacerilor au intrat în acest joc, Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, şi Bill Gates, fondatorul Microsoft, numărându-se printre „jucători“.

De asemenea, văduva senatorului Robert Kennedy, Ethel Kennedy, în vârstă de 86 de ani, a acceptat să participe la acest joc şi l-a provocat şi pe preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, să se implice.

Campania are un scop caritabil şi a devenit extrem de populară într-un timp foarte scurt.

Potrivit Facebook, de pe 1 iunie până pe 17 august, peste 28 de milioane de persoane au vorbit despre provocarea „care a atins aproape toate ţările din lume" şi 2,4 milioane de videoclipuri au fost publicate. De asemenea, peste 4,2 milioane de mesaje au fost publicate pe Twitter, de pe 29 iulie până pe 18 august.

Până pe 21 august, se strânseseră 41,8 milioane de dolari, faţă de 1,9 milioane cât au fost strânşi anul trecut în perioada 29 iulie - 19 august.

Aproximativ 5.600 de noi cazuri ale acestei maladii sunt înregistrate în fiecare an în Statele Unite ale Americii, unde 30.000 de persoane suferă de această boală.

abonare newsletter