Politică

Președinția a publicat înregistrarea discuțiilor Băsescu-Ponta-Petrescu

Președinția a publicat luni înregistrarea discuțiilor dintre președintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta și ministrul de Finanțe, Ioana Petrescu, care au avut loc la Palatul Cotroceni.

Potrivit înregistrării, șeful statului le-a solicitat premierului și ministrului de Finanțe să precizeze sustenabilitatea măsurii privind reducerea CAS cu cinci puncte procentuale.

Președintele Traian Băsescu a constatat, în timpul discuțiilor, că reprezentanții Guvernului argumentează "cu lozinci, nu cu cifre".


"Doamna ministru, se colectează suplimentar, din creşterea economică, atât? Dar bănuiesc că aţi observat că Germania, Franţa, Italia, au intrat în declin şi asta ne va afecta”, a spus Băsescu.

Replica Ioanei Petrescu a venit imediat: "Un motiv în plus să relaxăm fiscal şi să încurajăm firmele să angajeze şi să investează mai mult", a spus aceasta, vizibil emoţionată.


"Doamnă, am zis că... Unde aţi zis că aţi terminat? La Harvard, la Oxford?", i s-a adresat Băsescu.

"La Harvard", a răspuns Petrescu.


"Roubini, economist de Harvard. Mă aşteptam la argumente de genul lui", i-a spus preşedintele ministrului de Finanţe.

Preşedintele Băsescu i-a mai spus ministrului Finanţelor, Ioana Petrescu, că argumentele acesteia în favoarea reducerii CAS sunt cele pe care le aduce orice parlamentar care nu ştie despre ce este vorba.


Încă de la începutul discuţiei de la Cotroceni, şeful statului le-a reproşat premierului Victor Ponta şi ministrului Finanţelor că nu au prevăzute surse din care să acopere "gaura" produsă de scăderea CAS cu 5% şi a spus că văzute "tentativa de punere în dezbatere publică a noului Cod Fiscal", care prevedea taxe suplimentare.

De asemenea, şeful statului a ţinut să precizeze: "Nu ţin să-l retrimit Parlamentului, că e o măsură bună pentru agenţii economici".


La rândul său, ministrul Finanţelor a susţinut că "măsura CAS este extraordinar de bună şi pentru mediul de afaceri, şi pentru angajatori" şi a trecut şi prin Parlament.

"O susţin din tot sufletul. Nu va pune in pericol ţintele bugetare de anul acesta", a declarat Petrescu, invocând şi existenţa unui studiu în acest sens. Când acesta i-a fost solicitat de şeful statului, nu l-a putut prezenta.

"Discutăm ca între oameni care ştiu despre ce vorbesc ... sau...", a replicat Traian Băsescu, adăugând: "Argumentele pe care mi le aduceţi dumneavoastră sunt argumentele pe care le aduce orice parlamentar care nu ştie despre ce este vorba". El a ţinut să precizeze că nu se adresează premierului.

Ministrul i-a dat asigurări că la elaborarea bugetului pe 2015, sursele de finanţare vor fi foarte clare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter