Politică

Antonescu: Este deschidere în PNL pentru a discuta cu PDL pe marginea unei fuziuni

Preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că între liberali există disponibilitatea unei discuţii cu PDL pe marginea unei fuziuni în urma căreia să de ajungă la un mare partid de dreapta, afirmând că ideea alianţelor nu oferă suficientă credibilitate.

Antonescu a reiterat, la Realitatea TV, ideea că din punctul său de vedere alianţele sau coaliţiile de tipul Alianţei DA, a USL sau CDR "sunt un pic decredibilizate, nu mai pot fi foarte atrăgătoare pentru electoratul românesc".

El a precizat că liberalii nu au un apetit foarte mare pentru o nouă alianţă şi nu cred că ar fi credibilă.


Liderul demisionar al PNL a declarat că scorul partidului său, de 15%, împreună cu scorul PDL de 12%, se ajunge un procent minimal pentru un partid mare.

"Se poate, o spun pe şleau, discuta această chestiune. Nu ştiu dacă se poate, nu ştiu dacă ei sunt dispuşi. În PNL există disponibilitate pentru a purta chiar o astfel de discuţie", a mai declarat Antonescu.


De asemenea, el a precizat că proiectul "unificării dreptei" să facă "paşi spectaculoşi" chiar miercuri, la discuţiile cu PDL.

"Dacă vorbim de tot ceea ce înseamnă această construcţie, ea ar putea fi inaugurată, ca să spunem aşa, în maximum două luni. Pentru că dacă vorbim despre urgenţa în această situaţie, vorbim pentru că este vorba de alegerile prezidenţiale, care sunt foarte aproape", a mai declarat Antonescu.


Pe de altă parte, liderul demisionar al PNL a precizat că nu poate discuta cu Traian Băsescu despre unificarea dreptei. "Traian Băsescu cu fiecare zi face parte din trecutul politic al României, noi vorbim despre viitor (...) Asta e o chestiune cu partidele, cu posibili candidaţi, domnul Băsescu nu e lider de partid. Nu e viitor candidat, nu intră în discuţia asta cu candidaţii, că nu poate candida. Dacă sunt subiecte care ţin de funcţia sa de preşedinte, şi e cazul, nu am nicio ezitare", a susţinut Antonescu.

În ceea ce priveşte subiectul discuţiilor cu PMP, el s-a arătat reţinut. "Nu am acest subiect, eu am deocamdată nişte discuţii cu PDL (...) Nu am nici calitatea de a aduce pe cineva la discuţii, nu le coordonez, nu am calitatea de a exclude pe cineva. Eu sunt preşedintele, deocamdată, al unui partid care nu refuză nicio discuţie, ba care a chemat şi el la unificarea eforturilor dreptei", a declarat liderul demisionar al PNL.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter