Politică

Monica Macovei susţine modificarea legii partidelor

Europarlamentarul Monica Macovei, candidat pentru un nou mandat în PE, pe listele PDL, participă la Târgu Mureş, la o dezbatere despre modificarea legii partidelor politice.

Sursa foto facebook Monica Macovei Sursa foto facebook Monica Macovei

Dezbaterea este organizată de Asociaţia Amper, scrie Macovei, pe Facebook.

„Acum, dezbatere într-un spaţiu neconvenţional despre modificarea legii partidelor politice, împreună cu Dan Maşca şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile din Târgu Mureş. Vrem să găsim împreună cele mai bune soluţii pentru România privind reforma clasei politice, pornind de la modificarea legii partidelor politice.


Eu am scris în februarie 2014 un proiect de lege prin care vreau să se modifice viața politică din România: este vorba de modificarea prevederilor privind înființarea unui partid politic.

Competiția politică trebuie să vină nu din mărimea și din numărul de susținători cerut la înființarea unui partid politic, ci din promovarea ideilor, a obiectivelor și evident din modul în care câștigi electoratul, indiferent de câți membri sunt la început pot fi mai puțini, spre final mai mulți.


De aceea, am propus prin acest proiect ca un partid politic să se înființeze cu 500 de membri fondatori minimum. Astăzi, sunt 25.000. De asemenea, am propus ca acești 500 de membri fondatori să fie din minimum 10 județe sau 9 județe și circumscripția electorală a românilor domiciliați în străinătate. Astăzi, cei 25.000 de membri fondatori ceruți de lege trebuie să provină din 18 județe.

Proiectul a fost depus deja in Parlament de colegii mei din PDL.


Prin acest proiect, vrem să dăm posibilitatea ca în competiția politică să intre și partidele mai mici, să se înființeze partide care să promoveze idei, valori noi și competiția politică să fie, de fapt, cum convinge fiecare electoratul. Pot fi mai puțini la început, dar pot convinge electoratul. Și atunci vine mai mult electorat spre ei.

Este vorba despre libertate de asociere, de libertate de exprimare politică, este vorba de o competiție politică puternică și făcută de mai mulți, care nu poate să ne aducă decât mai multe valori“.


 

abonare newsletter