Politică

Cristea: „Vom înființa un grup interministerial pentru problemele din administrație“

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, a declarat joi, la Cluj, că va fi înfiinţat un grup interministerial prin care să fie analizate și rezolvate problemele angajaților din sectorul bugetar, mai ales din administrație.

„Am participat la Cluj la Conferința Națională a Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație și am avut o întâlnire pe problematici ale administrației în acest moment. Au prezentat o listă cu revendicările și problemele principale pe care le au și care se referă la cele două legi, Legea 62, a dialogului social, și Legea 284, a salarizării unitare. Am preluat toate aceste aspecte pe care mi le-au semnalat, însă am mai avut discuții și săptămâna trecută la București cu reprezentanții lor. Am convenit să propunem un grup de lucru interministerial pentru a putea evalua separat tot ceea ce ține de administrație publică și de partea bugetară, acolo intrând în acest moment și educația și sănătatea“, a declarat Cristea.

Aceasta a mai precizat că miercuri a avut o discuție cu vicepremierul Liviu Dragnea și cu premierul în ce priveşte aceste revendicări venite din zona sindicatelor din administrație. „Au agreat acest mod de lucru, de a înființa acel grup de lucru interministerial la care să participe atât reprezentanți de la Ministerul Finanțelor, de la Ministerul Muncii, de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și reprezentanții sindicatelor, să punem în format legislativ tot ceea ce în acest moment ei au semnalat“, a mai menționat Aurelia Cristea.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter