Politică

Dragnea: „Ponta nu se retrage din politică, ci poate la Cotroceni"

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că prim-ministrul Victor Ponta nu se retrage din viața politică.

Dragnea a transmis sâmbătă, în cadrul întâlnirii cu coordonatorii campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare, un "mesaj" al premierului Victor Ponta, precizând că acesta a fost greșit înțeles în ceea ce privește postarea pe rețeaua de socializare.

"Eu am citit altfel acel mesaj. Eu am citit că se retrage din disputa politică și poate se retrage la Cotroceni", a punctat vicepremierul social-democrat.


"Trebuie să punem capăt tranziției de la societatea comunistă (cu accesele sale securiste din ultimii 10 ani) spre o țară europeană, cu oameni mai liniștiți și mai demni, guvernați de valori și obiective comune, nu de frica de mascați și de linșajul public din partea unor jurnaliști fascisto-comunistoizi! În noiembrie, după ce câștigăm această ultimă și vitală bătălie, mă voi putea declara mulțumit de ce am realizat! Și atunci îmi doresc să las locul în politică altora, mai tineri și mai puțin marcați de regimul oribil al ultimilor ani. Iar eu îmi propun să recuperez cât voi putea de mult din timpul pe care în ultimii 13 ani nu l-am dat familiei și celorlalte părți bune și frumoase din viața mea!", a scris Ponta, vineri, pe Facebook.

abonare newsletter