Politică

Victimele colaterale ale gâlcevei din USL

Odată cu ieşirea PNL de la guvernare, mai mulți șefi locali de deconcentrate ar putea să rămână șomeri.

Mai mulţi şefi de deconcentrate de la Cluj ar putea fi nevoiţi să îşi caute de lucru. Mai mult, şi primarii liberali ar putea să rămână fără sprijin în ce priveşte continuarea unor proiecte deja începute.

Fără comentarii

Subprefectul judeţului Cluj, Mihnea Iuoraş, recunoaşte că, dacă se urmează trendul, unii subprefecţi vor fi revocaţi din funcţii. „Statutul de înalt funcţionar public îmi interzice să fac declaraţii politice, nu pot să comentez din acest punct de vedere. Dar dacă se urmează trendul ultimilor ani, este posibil ca unii prefecţii şi subprefecţii să fie revocaţi din funcţii“, a declarat Mihnea Iuoraş, subprefectul judeţului Cluj. 


În ceea ce îi priveşte pe directorii de deconcentrate, aceştia se feresc să comenteze pe marginea ruperii USL. Pe de altă parte, retragerea din funcţie este o posibilitate pe care unii dintre ei o amintesc.

„Nu vreau sa comentez din punct de vedere politic care sunt consecinţele sau implicaţiile unei eventuale ieşiri de la guvernare a PNL. Sunt membru PNL, simpatizez cu PNL şi respect deciziile partidului“, a declarat Mircea Varga, director adjunct OPC.


„Nu pot să comentez acum situaţia PNL, vom vedea după această şedinţă a partidului. E decizia partidului, susţin punctul de vedere al PNL“, a declarat Eugen Cecan, director DRDP. 

„Eu sunt pentru rămânerea la guvernare şi liste comune la alegerile europarlamentare, pentru că altfel se pierde din esenţa USL. Dacă PNL iese de la guvernare, lucrurile se vor complica foarte mult. Este posibil şi ca unii şefi de deconcentrate să se retragă“, a declarat Marius Mânzat, director tehnic Administraţia Bazinală de Apă Someş Tisa.


„Vom respecta ceea ce decide conducerea. Suntem funcţionari publici, probabil se vor face anumite schimbări. Probabil vor fi unele instituţii unde vor fi anumite schimbări“, a declarat  Ioan Merca, director executiv adjunct APIA.

Ce-au avut şi ce au pierdut...

Primarii liberali au un gust amar şi chiar regrete, însă recunosc că nu au mare lucru de pierdut dacă USL se rupe, pentru că oricum prea mulţi bani de la guvern nu au văzut nici până acum. „Nu am beneficiat nici până acum de bani de la guvern, de niciun leu, în sensul resurselor de finanţare. Noi am mers pe proiecte europene. Sunt foarte supărat pentru ceea ce se întâmplă cu USL, o mulţime dintre colegi şi români şi-au pus speranţe în această alianţă, dar am susţinut de la început, i-am spus şi domnului Uioreanu, nu rămânem la guvernare cu orice preţ. Sunt foarte supărat, am un gust amar...“, a declarat primarul localităţii Floreşti, Horea Şulea. 


„Sunt împotriva ieşirii de la guvernare a PNL, atunci când ai 70% încredere de la oameni, nu te cramponezi de detalii de acest fel, de orgolii, supărări de acest fel. Acesta este singurul argument. Pentru noi nu vor fi consecinţe grave, pentru locuitorii din Beliş, eu am încercat să merg pe proiecte europene, este cea mai sigură variantă. Dacă PNL pleacă, va fi o colaborare grea între Consiliul Judeţean şi guvern“, a declarat şi primarul localităţii Beliş, Viorel Crainic.

Ultimele Stiri
abonare newsletter