Politică

Referendum pentru Constituţie şi europarlamentare, o varză a la Dâmboviţa

Caragiale este mereu actual: USL vrea să revizuiască Legea fundamentală, dar să nu schimbe nimic, crede sociologul clujean Ioan Hosu.

Unii sociologi şi analişti politici consideră că USL nu este interesată de modificarea Constituţiei, miza fiind mobilizarea alegătorilor pentru a se prezenta la alegerile euorparlamentare şi pentru a porni în acest fel în avantaj faţă de PDL la prezidenţiale.

Pe de altă parte, în opinia unora dintre ei, suprapunerea europarlamentarelor cu referendumul pentru Constituţia României va crea doar confuzie, discursurile fiind amestecate.


Incoerenţa, trăsătura USL

Nimic nu ar mai trebui să ne surprindă de vreme ce USL ne-a obişnuit cu lipsa coerenţei, trăsătură care îi caracterizează pe reprezentanţii Puterii mai ales de aproximativ şase luni încoace, crede sociologul clujean, Ioan Hosu. „Cred că este o decizie cel puţin deplasată de a suprapune, de a amesteca lucrurile şi temele pe marginea cărora se discută de multă vreme. Care va fi discursul, se va discuta cinci minute despre Constituţie şi zece despre europarlamentare... ?! Amestecând temele se va crea confuzie în discurs, va fi o varză de Dâmboviţa. Ideea de a le suprapune şi deci de a amesteca discursurile nu este una fericită, este o pierdere pentru dezbaterea publică“, a comentat Ioan Hosu.  

Pe de altă parte, sociologul clujean subliniază că USL nu este de fapt interesată să modifice Legea fundamentală. „USL nu are niciun interes să modifice Constituţia. Ajungem la vorba lui Caragiale, să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic. USL nu acţionează coerent, de exemplu nici în acest moment nu ştim şi nu ştiu nici ei  clar cum vor merge la europarlamentare, împreună sau separat şi dacă Antonescu va rămâne prezidenţiabilul USL. Lipsa de coerenţă este trăsătura care îi caracterizează în momentul de faţă şi de vreo şase luni încoace mai ales, pe cei din USL“, a comentat Ioan Hosu.  


Vă reamintim, reprezentanţii USL au decis luni ca referendumul pentru revizuirea Constituției să aibă loc odată cu alegerile europarlamentare, în luna mai, deşi cele două teme nu au nicio legătură una cu alta. 

Ultimele Stiri
abonare newsletter