Politică

Tişe: „Crima administrativă a României a fost oprită de PDL“

Senatorul PDL de Cluj, AlinTişe, consideră că este necesar un pact național și o Lege a Reformei Administrative, în opinia acestuia decizia CCR privind descentralizarea fiind justificată.

Alin Tişe Alin Tişe

”C.C.R. a dat dreptate PDL . Vicepremierul Dragnea a compromis in totalitate reforma administrativă a țării punând in pericol statul de drept. Acesta a încercat o crima administrativă pentru români și o feudalizare. Gândirea de baron a acestuia și lipsa de pricepere și profesionalism au dus la acest eșec lamentabil“, a declarat Alin Tişe.

Parlamentarul democrat liberal a mai menționat că PDL cere un pact național pe reforma administrativă, dialog și o dezbatere amplă cu toate partidele politice, societatea civilă și mediul academic.  În opinia lui Tişe descentralizarea României nu poate fi făcută fără o reformă administrativă reală iar o reformă administrativă reală nu poate fi făcută fără regionalizarea României.       


“În absența acestor măsuri, PDL nu poate susține un astfel de proiect de baronizare a României în care cetățenii sunt uitați. Sunt proiecte care nu pot fi făcute separat, de aceea a descentraliza tara în absența unei reforme reale este un demers eșuat din start. PDL avertizează, din nou, că cei care ar fi trebuit să fie principalii beneficiari, românii, vor suferi”, a mai spus Tişe. 

Ultimele Stiri
abonare newsletter