Politică

România asigură în 2014 președinția Grupului de lucru general (GWG) din cadrul Aranjamentului de la Wassenaar

România a preluat, de la începutul acestui an, președinția Grupului de lucru general (GWG) din cadrul Aranjamentului de la Wassenaar funcția de președinte al GWG fiind exercitată de reprezentantul permanent al României pe lângă Organizațiile Internaționale de la Viena, ambasadorul Cristian Istrate, care va prezida cele două sesiuni ale GWG, din lunile mai și octombrie.

"În exercitarea funcției sale, președintele român al GWG va fi sprijinit de o echipă formată din experți ai Misiunii permanente a României de pe lângă Organizațiile Internaționale de la Viena și direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, inclusiv Departamentul pentru controlul exporturilor (D-ANCEX)", informează Agerpres.

Ce atribuţii are România în calitate de preşedinte GWA?

Potrivit sursei citate, prin exercitarea funcției de președinte al GWG, România urmărește dinamizarea dialogului între statele membre în abordarea principalelor teme de pe ordinea de zi, respectiv realizarea la timp și în conformitate cu regulile în materie a schimbului de informații generale și specifice de control al exporturilor, consolidarea procesului de licențiere și control, asigurarea transparenței exporturilor/transferurilor de arme convenționale și produse și tehnologii cu dublă utilizare.


Totodată, președinția română va urmări și alte teme importante, precum acordarea de asistență statelor care nu participă la Aranjamentul de la Wassenaar și admiterea de noi membri.

În același timp, România, în calitate de președinte al GWG va sprijini cooperarea statelor părți la Aranjamentului de la Wassenaar în vederea creării unor seturi comune de reguli care să contribuie la consolidarea eforturilor împotriva amenințărilor la adresa păcii și securității internaționale și regionale, pe care le reprezintă acumulările destabilizatoare de armament.


Ce este Angajamentul de la Wassenaar?

Aranjamentul de la Wassenaar (AW) pentru controlul exporturilor de arme convenționale și de produse și tehnologii cu dublă utilizare a fost creat în 1996 ca succesor al Comitetului de coordonare al controlului multilateral al exporturilor (COCOM).

AW își propune să contribuie la întărirea securității și stabilității la nivel regional și internațional prin promovarea transparenței și responsabilității, a schimbului de informații generale și specifice și a coordonării multilaterale în transferurile de arme. Totodată, statele participante sprijină eforturile comunității internaționale de prevenire a acumulărilor destabilizatoare de arme.


România este membru fondator al AW, iar participarea României la aranjament a fost aprobată prin Legea nr. 499 din 11 iulie 2002, care reglementează și contribuția anuală a României la funcționarea Secretariatului AW.

Prin participarea la acest grup de elită al producătorilor și exportatorilor de produse și tehnologii militare avansate, România s-a angajat să contribuie la pacea și securitatea regională și internațională, alături de celelalte 40 de state participante la Aranjament.

Ultimele Stiri
abonare newsletter