Politică

PSD Cluj: „Prin descentralizare aducem decizia mai aproape de cetăţean“

Social democraţii clujeni explică implicaţiile şi consecinţele „avantajoase“ ale descentralizării, proiect pe care Guvernul şi-a angajat marţi răspunderea în Parlament.

„Noua lege este un pas major spre o descentralizare funcțională, care nu va fi facută pentru aleșii actuali, ci pentru mulți ani de acum înainte. Principiile ce stau la baza proiectului de lege pe care Guvernul îl propune acum au fost supuse spre dezbatere publică națională, specialiștilor, organismelor profesionale interesate și societății civile”, a declarat Remus Lăpușan, președintele PSD Cluj.
Proiectul de lege aduce reguli mai clare în domeniul surselor de finanțare pentru autoritățile locale; răspunderi mai ferme pentru autoritățile locale:
-scurtarea lanțului decizional datorită unei capacități de reacție și intervenție mai bună la nivel local, proces administrativ mult mai operativ, aprobările se obțin mai ușor și se evită blocajele și întârzierile;
-reducerea distanțelor administrative, în acest sens distanțele străbătute de cetățean sau chiar de aleșii locali se reduc; cetățeanul nu mai este curierul sistemului administrativ;
-simplificarea sistemului și reducerea birocrației, astfel, se reduc nivelurile de decizie, precum și structurile care funcționau în paralel la nivel județean (serviciile publice deconcentrate, reducerea costurilor, eficienta si eficacitate, economii de scara etc. );
-responsabilizarea în cheltuierea banului public, prin alocarea fondurilor publice, astfel aleșii locali sunt resposabilizați pentru rezolvarea priorităților comunității;
-realizarea obiectivelor pe care și le-a asumat România prin ratificarea Cartei Europene a Autonomiei Locale, care prevede operaționalizarea principiului subsidiarității, care stă la baza descentralizării administrative;
-începerea exercițiului bugetar al Uniunii Europene pentru perioada 2014 – 2020; descentralizarea va oferi autorităților locale mai multe competențe în atragerea fondurilor europene, astfel încât să existe mai mule pârghii în această privință, încă de la începutul noii perioade de programare pentru absorbția fondurilor europene. .
 

Ultimele Stiri
abonare newsletter