Politică

„Înţepături“ între Ponta şi Antonescu

Premierul Victor Ponta s-a arătat luni, deranjat de faptul că PNL se erijează în „cei buni" care nu vor acord cu FMI şi vor bani pentru populaţie, în timp ce PSD sunt „cei răi" care „nu vor să dea".

Afirmaţiile lui Ponta au venit după ce, duminică, preşedintele PNL Crin Antonescu a atacat acordul cu FMI, spunând că „nu e un lucru bun că suntem sub acord cu FMI" şi că „asta înseamnă pentru România un handicap".

„Am considerat că e normal ca ministrul de Finanţe să conducă aceste discuţii (pe buget cu FMI, n.red.) pentru că nu mai vreau să împărţim Guvernul între cei buni, care nu vor cu FMI-ul, care vor să dea bani la toată lumea, şi cei răi, care nu vor să dea. Aşa că dl Chiţoiu dacă poate, dă bani, dacă nu poate, nu dă bani", a declarat Victor Ponta. „Povestea asta cu Opoziţia de la putere recunosc că cred că poate o trecem de data asta, e uşor să vorbeşti la TV să zici să dăm bani", l-a mai „înţepat“ premierul pe Crin Antonescu.


Antonescu, apărat la Cluj

În opinia unor parlamentari liberali clujeni, reacţia premierului este exagerată, atâta timp cât acesta „ştie cel mai bine ce înseamnă acordul FMI care apasă pe umerii românilor“.

 „Cred că e un exemplu de democraţie să îţi spui opinia. Toată lumea consideră că acest acord cu FMI este o povară pe umerii românilor. Cred că premierul ştie acest lucuru cel mai bine. Crin Antonescu şi-a spus părerea legată de acest acord, nu înţeleg de ce a fost deranjat premierul, care repet, trebuie să ştie cel mai bine ce înseamnă acest acord FMI“, a declarat deputatul PNL, Elena Uioreanu.


PSD nu s-ar lipsi de PNL

Astfel, şirul înţepăturilor dintre cei doi lideri USL continuă, acestea fiind de altfel, tot mai dese, în ultima perioadă. Potrivit pesurse.ro, remanierea este, de asemenea, tot mai des adusă în discuţie. Victor Ponta își dorește remanierea, fiind nemulţumit de activitatea unor miniștri, în special ministrul de Finanțe, Daniel Chițoiu, dar și ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

Premierul este însă ţinut în şah de liberali, care amenință că vor ieși de la guvernare, în cazul remanierii unui ministru. În condiţiile în care două proiecte importante urmează să fie dezbătute în următoarele două luni, PSD nu îşi doreşte să îi aibă pe liberali în opoziţie. Deşi PSD ar putea avea majoritatea, aceasta ar fi fragilă.

abonare newsletter